Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); Aducerea moaştelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Niceta de Remesiana (Dezlegare la pește); Duminica a 4-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutaşului)

1. Pe 24 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Fiul Elisabetei și al preotului Zaharia este cunoscut ca „Înaintemergătorul Domnului”, pentru că a vestit venirea Mântuitorului.

Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul proroc al Vechiului Testament și, totodată, cel care face legătura cu Noul Testament.Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron.

Sfântul Ioan Botezătorul este Înaintemergătorul Domnului, cel care a pregătit calea și mulțimile pentru primirea lui Mesia, Iisus Hristos. Mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!”.

Cei care renunțau la păcate erau botezați în Iordan. Misiunea pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul a fost aceea de a vesti apropierea lui Mesia și de a boteza în râul Iordan pe cei care se pocăiau.

Evanghelia după Matei arată că mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era „pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”. Spre deosebire de Sfântul Matei, ceilalți doi evangheliști sinoptici Luca și Marcu folosesc termenii „Împărăția lui Dumnezeu”.

Momentul în care Mântuitorul Iisus a venit la Ioan spre a Se boteza a fost vârful misiunii profetului de pe malul Iordanului. El a deschis inimile și mințile evreilor, spre a-L primi pe Hristos și cuvântul Acestuia.

Sămânța aruncată de el va rodi: primii ucenici ai Domnului vor fi aleși dintre cei ai Sfântului Ioan. Întrucât în predicile sale l-a criticat, în mod repetat, pe regele Irod Antipa pentru faptul că s-a căsătorit cu Irodiada, fosta soție a fratelui său vitreg Filip, a fost întemnițat.

La o petrecere cu mulți oaspeți, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat în fața tatălui său vitreg. Acesta a cedat farmecelor tinerei dansatoare și i-a promis orice. La îndemnul mamei, fata a solicitat capul Sfântului Ioan Botezătorul. Fiind ucis, capul i-a fost adus Salomeei pe tavă. Trupul lui Ioan Botezătorul ar fi fost dus de susținătorii săi în orașul Samaria, unde a fost îngropat.

Conform tradiției, Sfântul Ioan a fost înmormântat în Samaria. Istoricii Rufinus și Teodoret arată că mormântul său a fost profanat în timpul împăratului Iulian Apostatul, în 362, o parte dintre moaște fiind arse. Restul au fost duse în Ierusalim, apoi în Alexandria, unde, la 27 mai 395, au fost așezate în biserica ce îi poartă numele.

Despre capul Sfântului, Nichifor și Simeon Metafrastul spuneau că ar fi fost îngropat separat, în fortăreața Machaerus ori chiar în palatul lui Irod din Ierusalim. Astăzi, capul Sfântului se află la Roma. Fragmente din moaște se găsesc și în mănăstiri din Biserica Coptă.

Biserica a închinat Sfântului Ioan Botezătorul șase sărbători: zămislirea – 23 septembrie; nașterea – 24 iunie; soborul – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august; prima și a doua aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului – 25 mai.

2. Sfântul Mare Mucenic Ioan s-a născut în slăvita şi marea cetate Trapezunt, de lângă Marea Neagră. El călătorea prin multe cetăţi şi făcea negoţ. Deci, odată, pe când călătorea cu corabia, văzându-l diavolul rugându-se lui Dumnezeu şi postind, miluind şi mângâind pe cei ce pătimeau de boli pe corabie, şi pizmuindu-l, a ridicat asupra lui pe stăpânul corăbiei, numit Reiz, un italian din Biserica latină, foarte nemilostiv şi fără de omenie, vrând să-i împiedice Sfântului Ioan calea mântuirii şi să-l despartă de credinţa lui cea dreaptă.

Deci, a început Sfântul Ioan, mergând pe mare, a-i arăta adevărul Ortodoxiei şi l-a lăsat ruşinat, biruindu-l în cuvânt. Apoi au ajuns la Cetatea Albă, care era atunci stăpânită de tătarii nogai.

Intrând în cetate, acel rău-credincios corăbier, purtat de invidie, a adus pâră mincinoasă înaintea păgânului dregător al cetăţii, împotriva Sfântului, zicând: „Este, o, dregătorule, un bărbat care a venit aici cu mine şi vrea să se lepede de părinteasca lui predanie şi să se înstrăineze de credinţa creştinească, şi de credinţa voastră a se apropia şi părtaş predaniilor voastre vrea să fie.

Pentru care, cu multe jurăminte, s-a făgăduit mie, mergând pe mare. Pentru aceasta, să faci în grabă cele de trebuinţă pentru el, ca să primeşti mare laudă, fiindcă este de rang slăvit, printre cei dintâi din cetatea Trapezunt.”

Acestea auzindu-le dregătorul, a stat cu bucurie la judecată, poruncind să cheme pe Sfântul, cu cinste. Şi, dacă a stat el înaintea dregătorului, acesta a zis către el: „Am auzit despre tine că vrei să te apropii de credinţa noastră. Deci, huleşte şi blesteamă, cu glas mare, credinţa creştinească înaintea poporului, că pentru aceasta s-a adunat aici, cu femeile şi copiii lor, ca şi alţii să înveţe. Proslăveşte pe luminatul soare şi dă cinste luceafărului ce răsare înaintea lui şi să le aduci jertfe, pentru care lucru, mare cinste şi dregătorie vei primi de la împărat”.

Ioan, cel viteaz cu duhul, a răspuns dregătorului: „Să nu-mi fie mie a mă lepăda de Hristos al meu, Cel ce este Ziditorul soarelui pe care tu îl cinsteşti ca pe Dumnezeu, cinstea lui Dumnezeu aducând-o făpturii.

Deci lasă tu, rogu-te, dregătorule, înşelăciunea necredinţei sufletului tău şi primeşte haina dumnezeiescului Botez, care străluceşte mai mult decât soarele, şi crede în Domnul nostru Iisus Hristos. Că soarele este făcut a patra zi; cum, dar, crezi în făptură?”

Aceste cuvinte auzindu-le, dregătorul s-a aprins de mânie şi a poruncit să întindă pe Mucenic la pământ şi să-l bată cu toiege ghimpoase, fără milă. Iar, venind seara, a poruncit să lege pe Sfânt cu două lanţuri şi să-l arunce în temniţă, până dimineaţa.

Iar dimineaţa, a doua zi, a şezut judecătorul acela în scaunul de judecată, poruncind să aducă pe Mucenic. Şi, stând înaintea lui, Sfântul, cu faţa luminată şi cu sufletul vesel, s-a minunat dregătorul de strălucirea feţei lui şi a început, cu multă măgulire, a-l ademeni pe Mucenic. Iar Sfântul, rămânând neclintit, a răspuns chinuitorului: „Sunt creştin”.

Deci, păgânul, ca o fiară răcnind, a poruncit îndată să întindă pe Mucenic la pământ şi mai cumplit să-l bată. Slugile se schimbau, bătând pe Sfântul, iar acesta, neîncetat se ruga. După aceasta, a poruncit să lege pe Mucenic de coada unui cal neînvăţat şi sălbatic şi unul din ostaşi să încalece pe el şi pe uliţele cetăţii să alerge cât va putea calul.

Şi aceasta făcându-se, a fost târât Sfântul prin toată cetatea. Iar un iudeu răucredincios, batjocorind pe Mucenic, a luat o sabie şi, ajungând pe Sfânt, îndată i-a tăiat capul. Şi, aşa, a fost despărţit capul de trup, lăsându-se să zacă în locul acela trupul Sfântului, neluat în seamă, împreună cu capul. Mucenicia Sfântului s-a petrecut în ziua de 2 iunie 1330.

Nimeni din creştini nu îndrăznea a se atinge de moaştele Mucenicului. În noaptea aceea, însă, multe făclii s-au văzut luminând lângă moaştele Sfântului Mucenic, iar trei bărbaţi luminaţi cântau cântări negrăite, cădindu-l, şi un stâlp de foc se vedea deasupra trupului Sfântului.

Această minune mulţi au văzut-o. Iar un iudeu răutăcios, având casă aproape de mult pătimitorul trup, socotind că preoţii creştinilor vor să-l ia şi să-l îngroape, a luat un arc cu săgeţi şi, întinzându-l, a voit să săgeteze pe unul din ei.

Dar arcul şi săgeata s-au lipit de mâinile lui şi a rămas aşa toată noaptea. Şi, făcându-se ziuă, acei bărbaţi minunaţi şi acele făclii nu s-au mai văzut. Şi oameni de toate vârstele s-au adunat ca să privească pe acel ticălos săgetător. Iar el mărturisea tuturor ceea ce i se întâmplase. Şi, aşa, pocăindu-se, a primit izbăvire de pedeapsa lui.

Atunci dregătorul, aflând de această minune şi temându-se mult, a poruncit creştinilor să îngroape trupul Sfântului, iar ei, luându-l, l-au îngropat într-un loc cinstit. După aceasta, acel corăbier răucredincios, cel care dăduse pe Sfânt la chinuri, a voit să-i fure trupul şi în patria lui să-l ducă, gândind să scoată câştig de pe urma moaştelor lui muceniceşti.

Într-una din nopţi, venind cu ai săi şi săpând, voia să ia moaştele. Însă, în aceeaşi noapte, s-a arătat în vis Mucenicul Ioan preotului acelei biserici, zicându-i: „Deşteaptă-te degrab şi aleargă la biserică, pentru că iată, vor să-mi fure trupul.”

Şi, îndată, preotul a alergat la locul acela şi a aflat mormântul săpat şi trupul Sfântului gata să fie luat. Şi, chemând poporul cel dreptcredincios, preotul a spus cele ce se făcuseră şi toţi au slăvit pe Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinţii Săi. După aceasta, a pus cinstitele moaşte ale Sfântului în Sfântul Altar, aproape de Sfânta Masă, şi au rămas acolo mai mult de 80 de ani. Şi neîncetat se vedeau, ziua şi noaptea, fel de fel de arătări cereşti, deasupra trupului Mucenicului.

Deci, a venit aceasta la auzul binecredinciosului şi de Hristos iubitorului domnitor Alexandru cel Bun, cel ce stăpânea atunci toată Moldova până la Marea Neagră (1400-1432).

Acesta, fiind iubitor de Sfinţi, la sfatul mitropolitului Iosif, cel ce păstorea atunci Biserica Moldovei, îndată a trimis boieri, cu destulă oaste, la Cetatea Albă. Iar ei, cu grăbire şi cu mare cinste, au adus moaştele Mucenicului. Şi, primindu-le cu multă evlavie şi cinste împreună cu toţi boierii, cu mitropolitul şi cu tot clerul şi poporul, le-au aşezat în biserica Mirăuţi din Suceava, cetatea de scaun a Moldovei, în anul 1415, iar în anul 1589 moaştele au fost mutate în biserica Sfântul Gheorghe, noua catedrală mitropolitană.

În anul 1686, din pricina deselor năvăliri ale tătarilor, sfintele moaşte au fost duse în Polonia, de Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei, care a fost luat ostatic de regele Jan Sobieski al Poloniei (1674-1696), după retragerea sa din Moldova, întrucât domnitorul Constantin Cantemir al Moldovei (1685-1693) nu s-a asociat cu el împotriva turcilor.

Revenirea acestor sfinte moaşte de la Jolkiev, din Polonia, s-a făcut abia în anul 1783 prin grija episcopului de Rădăuţi, Dositei. Readucerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou la Suceava se sărbătoreşte în fiecare an la 24 iunie. Până astăzi Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava dăruieşte tămăduiri de la racla sa tuturor celor ce aleargă la el cu credinţă şi evlavie.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

3. Sf. Ier. Niceta de Remesiana -Sfântul Ierarh Niceta (Nichita) s-a născut în jurul anului 338, în cetatea Remesiana, din provincia Dacia Mediterranea, la sud de Dunăre (astăzi localitatea Bela Palanka din Serbia), într-o familie de daco-romani creştini.

A deprins din copilărie purtarea în duhul Evangheliei şi a învăţat la înalte şcoli ale vremii, ajungând un tânăr cu o cunoaştere adâncă a multor arte şi ştiinţe. Aprins de dorul dumnezeiesc, şi-a închinat viaţa slujirii lui Dumnezeu spre mântuirea oamenilor. De aceea a fost ales şi hirotonit episcop al cetăţii sale natale, Remesiana, unde a păstorit cu vrednicie între anii 366 şi 414.

Deşi Evanghelia fusese predicată la daco-romani de Sfinţii Apostoli şi de ucenicii lor, totuşi nestatornicia vremurilor şi năvălirea popoarelor migratoare au făcut ca dreapta credinţă să aibă nevoie de noi propovăduitori plini de curaj şi de jertfelnicie.

Lucrarea misionară a Ierarhului Remesianei s-a întins, de la cele două Dacii, aflate la sudul Dunării, şi la daco-romanii din nordul ei. Predica sa era adresată însă şi altor neamuri, barbare, precum goţii, besii şi hunii.

Sfântul Niceta a fost un adevărat Apostol, întărind credinţa ortodoxă, aducând pe păgâni la botez şi îndepărtând superstiţiile dintre cei de curând încreştinaţi. Pentru continuarea acestei misiuni, el hirotonea preoţi şi diaconi, zidea şi sfinţea biserici şi întemeia obşti monahale.

În parohii şi mănăstiri, statornicise săvârşirea cu evlavie a dumnezeieştii Liturghii şi a sfintelor slujbe, chiar şi a privegherilor de noapte, ca pregătire duhovnicească, în ajunul duminicilor şi a marilor praznice. În lucrarea sa misionară, Sfântul se folosea de cântarea psalmilor, dar şi de imne creştine pe care le compunea el însuşi, precum imnul Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm (Te Deum laudamus), scris într-o limbă latină înţeleasă de toţi, şi de mare limpezime teologică.

Dintre scrierile sale, care-i arată dreapta credinţă, râvna apostolică şi grija părintească pentru credincioşii săi, au ajuns până la noi, în parte sau în întregime, următoarele: şase cateheze, adresate celor care se pregăteau pentru primirea sfântului botez, grupate sub titlul Cărticele de învăţătură, precum şi lucrările: Despre diferite numiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Către o fecioară afierosită, Despre privegherile robilor lui Dumnezeu şi Despre folosul cântării de psalmi.

Se ştie că Sfântul Niceta a întreprins cel puţin două pelerinaje la moaştele Sfântului Felix, în cetatea Nola din provincia italiană Campania, prilej cu care a legat o caldă şi duhovnicească prietenie cu Sfântul Paulin, episcopul acelei cetăţi. Acesta i-a şi dedicat Sfântului Niceta două poeme, în care laudă slujirea lui misionară plină de dumnezeiască râvnă.

Sfântul Ierarh Niceta a adormit în Domnul puţin după anul 414, încheind o păstorire îndelungată şi bogată în roade duhovniceşti şi fiind cinstit pentru sfinţenia sa de cei care l-au cunoscut, ca şi de urmaşii lor.

Chipul blând, înţelept şi smerit al ierarhului din Remesiana a rămas întipărit în inimile strămoşilor noştri daco-romani şi s-a transmis peste veacuri, fiind frumos zugrăvit şi în unele colinde. El este cinstit în mod deosebit de comunităţile româneşti din Serbia, ca un sfânt ocrotitor, întrucât el a vieţuit în vremea de formare a poporului român, întărind în dreapta credinţă pe strămoşii noştri.

Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Niceta, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente