Naşterea Domnului vestită la Reşedinţa Patriarhală | Patriarhul Daniel: Naşterea Domnului este începutul realizării planului de mântuire a lumii în Iisus Hristos

Părinţii slujitori de la Catedrala Patriarhală i-au binevestit Naşterea Domnului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 24 decembrie 2016, în Ajunul Crăciunului, după Sfânta Liturghie.

Ei au mers cu icoana sărbătorii la Reşedinţa Patriarhală, unde au fost primiţi de Patriarhul României. Preoții și diaconii au cântat troparul Nașterii Domnului și colinde tradiționale.

În cuvântul rostit, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române le-a vorbit despre importanța păstrării tradițiilor bisericești.

Mulţumim pentru această venire cu icoana Naşterii Domnului aşa cum este tradiţia noastră sfântă şi mare pe care noi o continuăm, deoarece ea vine de la păstorii din Betleem care au primit vestea Naşterii Domnului de la îngeri. Deci, mai întâi au fost îngerii vestitori ai Naşterii Domnului, apoi păstorii care au binevestit locuitorilor din Betleem Naşterea Domnului. Noi urmăm aceeaşi tradiţie. Mai întâi vin colindătorii care simbolizează pe îngeri şi apoi păstorii duhovniceşti care simbolizează pe păstorii de la Betleem de odinioară. Această binevestire a Naşterii Domnului este o binecuvântare. O binecuvântare a caselor, o binecuvântare a activităţilor şi o luminare a vieţii, pentru că Naşterea Domnului este de fapt începutul realizării planului de mântuire a lumii în Iisus Hristos, a spus Preafericirea Sa. (Sursa: Radio Trinitas)

***

Încă din secolul al IV-lea, în Ajunul Crăciunului, creștinii ajunau și tot atunci primeau, ca și astăzi, preoții în casele lor cu Icoana Nașterii, pentru a le vesti măritul praznic de a doua zi. Potrivit tradiției, în această zi preotul, însoțit de cântăreț, merge pe la fiecare gospodărie din parohie cu icoana Nașterii Domnului în mână, cântând, atunci când intră în casă, troparul acestei sărbători, vestind astfel Minunea Nașterii. De asemenea, în Ajun, colindătorii merg pe la casele oamenilor aducând vestea cea bună a Nașterii Domnului, asemenea îngerilor și păstorilor care au vestit Minunea din Betleemul Iudeii.

Comentarii Facebook


Știri recente