Naşterea Domnului în penitenciarul din Torino

Naşterea Domnului în penitenciarul din Torino

În Penitenciarul Lorusso e Cutugno din Torino a fost oficiată marți, 27 decembrie 2016, Slujba Sfintei Liturghii cu prilejul Nașterii Domnului, informează site-ul oficial al al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de preoţii Gabriel Burcescu de la Parohia Sfânta Cruce – Torino II , Pavel Goreanu de la Parohia Sfântul Nicolae – Torino III şi Eugen Bînzari de la Parohia Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum – Orbassano.

La slujbă au participat 60 de persoane, majoritatea români, dar şi ortodocşi de alte naţionalităţi: croaţi, sârbi, ruşi. După Sfânta Liturghie s-au cântat colinde.

În cuvântul rostit, părintele Gabriel Burcescu a îndemnat pe cei privați de libertate să sporească dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de cei dragi lor, ca în felul acesta să evite pe viitor situaţia în care se află. Totodată, părintele a mulţumit celor care au făcut posibil acest eveniment.

La final, persoanele aflate în detenție au primit daruri oferite de credincioşii Parohiei Sfânta Cruce: calendare şi produse tradiționale.

Comentarii Facebook


Știri recente