În Biserica „Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Coslada – Spania a fost săvârșită, sâmbătă, 9 martie 2013, de dimineață, în prezența credincioșilor, Sfânta Liturghie urmată de pomenirea generală a morților, după cum a precizat Părintele paroh George Cimpoca.
Potrivit învățăturii și credinței creștine, viața omului nu se sfârșește o dată cu moartea trupului, iar sufletul își continuă existența și dincolo de hotarele vieții pământești. Din acest motiv, nu dăm uitării pe cei adormiți nici după înmormântarea lor, ci îi pomenim pururi, ne rugăm și mijlocim pentru odihna și pentru iertarea păcatelor lor. Așadar, cei adormiți doresc să ne pese totdeauna de ei. Întotdeauna să facem ceva pentru sufletele lor. Întotdeauna slujba de pomenire a morților este precedată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie care se săvârșește în sfânta biserică. Pentru slujba parastasului orice creștin aduce o colivă, colac sau prescură, vin, lumânări, tămâie și cărbuni.
Coliva, făcută din grâu fiert, îndulcită cu miere sau cu zahăr, închipuie însuși trupul celui/celor răposați, dar are și o semnificație duhovnicească deosebită, fiind un simbol al învierii trupului, pentru că după cum bobul de grâu, ca să încolțească și să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ și să putrezească, tot așa trupul omenesc mai întâi se îngroapă și putrezește, pentru ca să învieze întru nestricăciune. Dulciurile care intră în compoziția colivei reprezintă dulceața vieții celei veșnice pe care ne dorim și pentru care ne rugăm să o dobândească cei adormiți. Pe colivă se așează Sfânta Cruce și se ornează în chip.
Colacul sau prescurile sunt de obicei frumos împletite și poartă pe ele simboluri liturgice (sfânta cruce). Pe acestea (colivă, colaci) se așează o lumânare aprinsă. Lumânarea este semnul și chipul trecerii noastre prin viață. Așa cum arde și se consumă lumânarea, așa arde și se consumă viața noastră. Lumânarea este și un frumos simbol al omului bun: lumânarea, pentru a oferi lumină trebuie ca, încet-încet, să se consume. La fel și creștinii (cărora Iisus le-a spus „Voi sunteți lumina lumii!”), pentru a fi lumină pentru cei din jur, pentru a fi coerenți și a-și trăi corect credința, trebuie să se jertfească, să ofere ceva din ei, să se consume în fiecare zi câte puțin.
Lumânarea se mai aseamănă nouă oamenilor și prin fragilitatea sa: se rupe atât de ușor, se sfărâmă, și totuși oferă ceea ce nu poate oferi nici piatra, nici apa, nici pământul: flacără, pentru a fi lumină și căldură lumii. Vinul, care se toarnă cruciș pe colivă (trupul celui răposat), semnifică aromatele cu care a fost uns trupul Domnului. Cuvântul „moși” vine de la „strămoși” și se referă la toți înaintașii noștri trecuți la cele veșnice. Termenul arată că în această zi trebuie să ne amintim de toți înaintașii noștri, părinți, bunici, străbunici și cei dinaintea lor, pe care nimeni nu-i mai pomenește.
