Monahismul românesc la începutul regimului „democrat-popular” (LVI)

Treptat, Patriarhul Justinian pierdea tot mai mult din influenţa pe care o avea atât la vârful partidului, dar şi în Biserică. În octombrie 1960, maica Veronica Constantinescu era scoasă din postul de stareţă şi obligată să plece din Mănăstirea Agapia, deoarece nu avea studii teologice şi limita de vârstă prevăzută de Decretul 410. Prin acest gest, Mănăstirea Agapia era scoasă total de sub influenţa Patriarhului Justinian, totodată pierzând-o pe maica Veronica, apreciată mai ales pentru dârzenia şi aptitudinile administrative de care dăduse dovadă.

Nu de puţine ori, maica Veronica intrase în conflict cu reprezentanţii autorităţilor statului atunci când încercau să se amestece în treburile interne ale mănăstirii sau ale Seminarului Teologic de la Agapia. Obligată să plece din mănăstirea pe care o condusese cu atâta dăruire, ea s-a aşezat la rudele din Humuleşti, unde picta icoane, pentru a se putea întreţine. La conducerea Agapiei i-a succedat maica Eustochia Ciucanu, fosta secretară a seminarului şi licenţiată în Teologie, după o perioadă în care fusese şi ea exclusă din monahism.

Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente