Regimul comunist avea în vedere instituirea unor stricte mecanisme de control şi manipulare, motivate de o slabă organizare şi funcţionare a aşezămintelor monahale. Se mai invocau „tendinţele de evoluţie a ţării“ sau o realocare a elementului monahal atât în spaţii cât mai bune de vieţuire, cât şi pentru o utilizare cât mai eficientă a forţei de muncă pe care o reprezentau monahii şi monahiile. Altfel spus, „rolul“ monahilor era considerat ca unul lucrativ, social, în tandem cu tiparul ideologic comunist, ci nu contemplativ aşa cum cerea Biserica. În prisma acestei viziuni, funcţionarii din Ministerul cultelor propuneau aplicarea unui plan de reformare a monahismului, în mai multe puncte: „1. Verificarea întregului personal monahal şi eliminarea celor cu trecut suspect şi a celor care desfăşoară o activitate contrară Constituţiei sau legilor în vigoare. 2. Obligaţia strictă de a locui în mănăstiri. 3. Stabilirea condiţiunilor în care pot fi deschise noi mănăstiri. 4. Personalul monahal de la mănăstiri şi schiturile mici ş…ţ sunt în situaţia de a avea posibilităţi (de cazare) în circa 44 mănăstiri cel puţin (dintre care 23 de călugăriţe)“. Călugării din mănăstirile şi schiturile mici, situate în sate sau oraşe, vor fi mutaţi „şi duşi la cele socotite corespunzătoare“, iar aşezămintele vor fi transformate în parohii.
Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
