După instalarea regimului „democrat-popular” în România, urmată de adoptarea Constituţiei şi a legislaţiei privind cultele în vara lui 1948, autorităţile comuniste au trecut la o acţiune de limitare şi de controlare a fenomenului monahal prin diferite măsuri administrative ca parte a unui amplu plan iniţiat la nivelul Ministerului Cultelor. Într-un referat întocmit în anul 1949 de funcţionari din Ministerul Cultelor, despre fenomenul monahal ortodox din România se arăta: „Este evident că mănăstirile sunt dăunătoare şi Bisericii şi Statului. Ele sunt centre de iradiere a superstiţiilor, a bazaconiilor mistice-bolnave, a lenei şi a desfrâului, azile de imbecili şi în anii din urmă ale reacţiunii. Din aceste motive ele trebuie reduse ca număr şi reformate. În acest scop este necesar:1) Statistica lor, a personalului, a volumului încăperilor şi clădirilor, a valorii lor artistice, a valorilor culturale, pe care le cuprinnd etc.; 2) Croirea unui plan de reformă a vieţii monastice în sens realist, care să tindă a le da mănăstirilor un rost social pozitiv şi pentru Biserică şi pentru Stat, prin atingerea treptată a vieţii idioritmice şi contemplative şi prin îndrumarea călugărilor spre îndeletniciri practice în viaţă chinovială. Ca de exemplu: cultivarea viermilor de mătase, apicultura, zootehnia, piscicultura, cultivarea şi colectarea plantelor medicinale; staţiuni experimentale agricole; cultivarea plantelor textile şi în genere industriale; ţesutul stofelor pentru costume clericale şi liturgice; ţesutul covoarelor; cusături şi confecţiuni de costume naţionale şi artistice; tipografii bisericeşti şi de stat; tâmplărie şi structură artistică în lemn”.
Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
