Monahia Heruvima Timar a fost înmormântată. Apropiaţii şi-au luat rămas bun de la stareţa care a condus Mănăstirea Ţigăneşti timp de 38 ani

Fosta stareţă a Mănăstirii Ţigăneşti, Maica stavroforă Heruvima Timar, a fost înmormântată sâmbătă, 28 ianuarie 2017, în cimitirul aşezământului monahal. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, ne-a transmis Cornel Enache – Reporter Radio Trinitas.

La finalul slujbei, ierarhul a dat citire mesajului Patriarhului Daniel care a apreciat că Plecarea sa din această lume constituie o pierdere pentru obștea mănăstirii, pentru toți care au cunoscut-o și i-au fost alături în timpul rodnicei sale activități, precum și pentru cei care îi sunt acum alături în acest ceas de vremelnică despărțire.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale, a spus Marius Gheorghe – Reporter Trinitas Tv.

Maica Heruvima Timar a trecut la Domnul la vârsta de 88 ani şi a condus Mănăstirea Ţigăneşti timp de aproape 40 ani.
Stavrofora Heruvima Timar (1928-2017) – o stareță luptătoare în vremuri tulburi – Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente