Momente de bilanț și proiecte de perspectivă în Episcopia Oradiei

La 24 ianuarie 2015, de ziua Unirii Principatelor Române, în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei s-au desfăşurat, potrivit prevederilor articolului 97, alineatul 1, şi articolului 93, alineatul 1, din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, în sesiune ordinară, şedinţele de lucru ale Consiliului eparhial al Episcopiei Oradiei şi, respectiv, Adunării eparhiale a Episcopiei Oradiei, după cum ne-a transmis Pr. Cristian Rus.

Lucrările, prezidate de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-au desfăşurat la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea, în paraclisul ce are ca ocrotitori pe „Sfântul Ierarh Nicolae”, „Sfinţii Ierarhi Atanasie, Chiril și Ioan cel Milostiv, Patriarhii Alexandriei” și „Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina”, fiind precedate de săvârşirea Sfintei Liturghii, în acelaşi paraclis, de către un sobor de ieromonahi şi diaconi, şi oficierea slujbei de Te Deum îndătinate, în prezenţa Chiriarhului locului. Răspunsurile liturgice au fost date de către un grup de monahii de la Mănăstirea „Sfânta Cruce”.

Sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Sofronie, cei 9 membri, 3 clerici şi 6 mireni ai Consiliului eparhial al Episcopiei Oradiei s-au reunit în şedinţă de lucru în trapeza mică a mănăstirii orădene, în vederea dezbaterii şi aprobării rapoartelor generale anuale privind activităţile administrativ-bisericeşti, economice şi patrimoniale, cultural-educaţionale şi social-filantropice desfăşurate în Episcopia Oradiei în anul 2014, şi supunerii acestora spre aprobare şi validare Adunării eparhiale. Au fost discutate şi aprobate şi alte probleme ce intră în sfera de competenţă a acestui organism eparhial.

A urmat, apoi, şedinţa Adunării eparhiale a Episcopiei Oradiei la care au participat, alături de membrii statutari, în calitate de invitaţi, şi oficialități locale şi reprezentanţi ai diferitelor instituţii din Oradea, precum: Dl. Claudiu Pop, Prefectul Județului Bihor, Dl. Prof. Univ. Dr. Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea şi Dl. Prof. Univ. Dr. Sorin Curilă, președintele Senatului Universității din Oradea. De asemenea, tot în calitate de invitaţi au fost prezenţi: Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Megheşan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea dimpreună cu cadre didactice din conducerea facultăţii, părinţi profesori de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea (de faţă fiind şi directorul liceului, Prot. Prof. Radu Rus, care este şi consilier pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul la Centrul eparhial), Pr. Prof. Florin Negruțiu, inspector școlar de Religie, preacucernicii părinţi protopopi și secretari de la cele patru protopopiate din Eparhie, stareții și starețele așezămintelor monahale din Episcopia Oradiei, precum și membrii Consistoriului eparhial și ai Consistoriului monahal eparhial.

Urmare a rostirii apelului nominal s-a constatat prezenţa a 24 din cei 30 de membri ai Adunării eparhiale, şedinţa fiind valid constituită.

Sesiunea în plen a şedinţei Adunării eparhiale a Episcopiei Oradiei a fost deschisă de preşedintele acesteia, Preasfinţitul Părinte Sofronie, care, în cuvântul său, a subliniat importanţa întâlnirii membrilor acestui organism deliberativ eparhial, punând în evidenţă principalele aspecte legate de activitatea sectoarelor administrative ale Centrului eparhial în anul 2014.

Preasfinția Sa a subliniat faptul că în anul 2015, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al Românei, ca „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi”şi„Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”, în care întreaga suflare dreptmăritoare din cuprinsul Patriarhiei Române aniversează 130 de ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române(aprilie 1885)şi 90 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie(februarie 1925), Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei îmbracă încă o haină de sărbătoare, deoarece, în anul 2015, se împlinesc 320 de ani de la atestarea oficială a Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, prin Diploma Leopoldină de conferire a privilegiilor ilirice, de la 1695, care menţionează explicit existenţa Episcopiei Oradiei şi Agriei, niciodată desfiinţată oficial de stăpânirea habsburgică, păstorită la acea vreme de Episcopul Efrem Banianin, prilej cu care Episcopia Oradiei va organiza, pe parcursul întregului an, numeroase manifestări și programe pastoral-misionare și cultural-omagiale legate de acest jubileu.

„Ziua Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie 2015, este ziua pe care am ales-o pentru desfăşurarea lucrărilor şedinţei ordinare a Adunării eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei. Pentru Eparhia Oradiei acest an este unul jubiliar, întrucât se împlinesc trei sute douăzeci de ani de la atestarea documentară a Episcopiei Ortodoxe a Oradiei în Diploma Leopoldină de conferire a privilegiilor ilirice, din 1695, ceea ce face ca, pentru toată Episcopia noastră, pentru întregul cler, pentru cinul monahal şi pentru credincioşii ortodocşi din Bihor, anul 2015 să fie un an jubiliar, un an deosebit de frumos, pe care ne gândim să îl marcăm aşa cum se cuvine. (…) De aceea, pe lângă darea de seamă cu privire la activitatea administrativ-bisericească, misionară, culturală şi educaţională, social-filantropică şi economico-patrimonială din cuprinsul Eparhiei Oradiei în anul ce s-a scurs, punem un început bun misiunii noastre din anul în curs, o misiune pe care o aşezăm sub ocrotirea Preasfintei Treimi, rugându-ne Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, marele păstor de suflete, şi tuturor marilor păstori de suflete din întreaga noastră Biserică şi din Eparhia noastră, să ne ajute în frumoasele lucrări pe care plănuim să le înfăptuim. (…) Se împlinesc şi douăzeci de ani de când a fost aşezată piatra fundamentală la noua Catedrală Episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, piatră de temelie ce a fost sfinţită, în 1995, la aniversarea a trei sute de ani de la atestarea documentară a Eparhiei Oradiei, de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist. Pentru manifestările jubiliare de anul acesta dorim şi ne exprimăm rugămintea către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României de a face o vizită pastorală şi canonică în Episcopia Oradiei, la 320 de ani de la atestarea documentară a acesteia, o episcopie care, oficial, niciodată nu a fost desfiinţată, deşi nu întotdeauna episcopii au putut păstori efectiv în cetatea de pe malurile Crişului Repede, ci a fost nevoie de realizarea Marii Uniri de la 1918 şi venirea anului 1920 pentru ca vechea Eparhie Ortodoxă a Oradiei să fie restatornicită în drepturile ei istorice”, a precizat Chiriarhul Oradiei.

A urmat, apoi, împărţirea membrilor Adunării eparhiale în cadrul comisiilor de specialitate şi prezentarea rapoartelor referitoare la activitatea bisericească pe anul 2014 şi proiectele ce se doresc a fi realizate în anul 2015, pentru fiecare sector de activitate în parte. S-a trecut, în cele ce au urmat, la expunerea în plenul şedinţei, prin raportorii comisiilor, a rapoartelor generale anuale, ce au fost aprobate în unanimitate.

În cuvântul de la final, Chiriarhul Oradiei a mulţumit cu recunoștință Bunului Dumnezeu pentru binecuvântarea revărsată peste clerul și poporul dreptmăritor din Eparhia Oradiei în anul ce a trecut, dar și membrilor organismului deliberativ eparhial pentru prezenţă, dar mai ales pentru implicarea şi ajutorul oferit Bisericii strămoşeşti din Bihor în anul 2014, adresându-le îndemnul de a rămâne şi pe mai departe susţinători şi sprijinitori ai proiectelor Bisericii noastre.

Comentarii Facebook


Știri recente