Moment omagial consacrat sculptorului Constantin Brâncuși

Marți, 19 februarie 2013, orele 18.30, la cinematograful SCALA din București, va avea loc un moment omagial cu prilejul împlinirii a 137 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. La eveniment au fost invitați reprezentanți ai Parlamentului și Guvernului României, Patriarhiei Române, Academiei Române și alte personalități ale vieții culturale românești. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va fi reprezentat la acest eveniment de Părintele Consilier patriarhal coordonator Nicolae Dascălu.

Programul cuprinde evocări și mărturii inedite despre viața și opera marelui artist român, proiecții și selecțiuni din filme documentare, precum și o expoziție fotografică a domnului Ștefan Mihăilescu, cu reproduceri ale operei Brâncușiene, care include și fotografii din drumul parcurs de scriitorul Laurian Stănchescu de la Hobița până la Paris, mergând pe urmele Constantin Brâncuși.

Totodată scriitorul Laurian Stănchescu, inițiatorul demersului repatrierii osemintelor lui Brâncuși, va evoca destinul tragic al sculptorului român și preocuparea sa pentru împlinirea ultimei dorințe a artistului, care cu puțin timp înainte de trecerea la Domnul mărturisea: „Mor cu sufletul neîmpăcat că nu pot să-mi dau sufletul în țara mea și voi putrezi în pământ străin, departe de ființa cea mai dragă, mama mea.”

Actrița canadiană de origine română, Claudia Motea, va susține un recital extraordinar „REMEMBER BRNCUȘI”, iar soprana Felicia Filip împreună cu Radu Fornea, formația etno-rock K1, artista instrumentelor de suflat, Cornelia Tihon și violonistul, Cătălin Popa vor susține un fragment din spectacolul „Balade din Carpați”.

Comentarii Facebook


Știri recente