Moment festiv la Râmnicu Vâlcea

Sala „Art Gallery” – Grand Hotel Sofianu, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a găzduit miercuri, 13 februarie, de la orele 18.00, în prezența unei asistențe numeroase, tradiționala Gală a Premiilor Fundației Culturale Vâlcea 1 pentru anul 2012, informează arhiram.ro

Manifestarea aflată la cea de-a XV-a ediție și s-a bucurat de un mare ecou în rândul iubitorilor de cultură, artă și educație. Invitații au avut minunatul prilej de a asista și la o festivitate de premiere a celor care de-a lungul anului 2012 au contribuit la dezvoltarea și continuarea cu rezultate excelente în domeniul cultural, literar, artistic, educativ și științific.

În cadrul festivității, Președintele Fundației Culturale Vâlcea 1, domnul Emilian Frâncu, Primarul Râmnicului, a acordat Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Premiul de excelență „Petre Bardașu” în domeniul Cercetării istorice pentru cartea „Sfântul Ierarh Calinic, slujitor înțelept și păstor milostiv al Bisericii strămoșești”.

La manifestare au mai fost decernate și alte categorii de premii pe diferite secțiuni: istorie, literatură, arte plastice, muzică, teatru, cultură populară, management cultural și proiecte culturale europene. Ca în fiecare an ultima secțiune a fost premiul „Cornel Frâncu” pentru Opera Omnia. Anul acesta distincția a fost acordată profesorului Ioan Barbu pentru o viață închinată ziaristici, literaturii, culturii și promovării specificului românesc în lume.

Premiile acordate de gazdele întâlnirii, Droseta si Emilian Frâncu, prin Fundația Culturală Vâlcea 1, au fost înmânate câștigătorilor de către personalități ale Râmnicului prezente printre invitați.

În sală au fost prezenți politicieni, reprezentanți ai mediului de afaceri, personalități ale culturii vâlcene, ziariști și râmniceni, care au dorit să fie alături de primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, cu ocazia aniversării zilei sale de naștere.

Comentarii Facebook


Știri recente