Moment aniversar în Episcopia Caransebeșului

La data de 8 februarie 2013, s-au împlinit șapte ani de la alegerea Preasfințitului Părinte Lucian în scaunul episcopal al istoricei Eparhii a Caransebeșului

Preasfințitul Părinte Lucian Mic s-a născut la 9 septembrie 1970 în municipiul Arad. Între anii 1977-1987 a absolvit Școala Primară din Arad, iar între anii 1987-1992 urmează cursurile Seminarului Teologic Liceal „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș. În anul 1992 a susținut examenul de admitere la Facultatea de Teologie, secția Pastorală, din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, pe care a absolvit-o în anul 1996, susținând licența la disciplina Pastorală cu titlul: „Limonariul lui Ioan Moshu – Studiu patristic”.

Din anul 2001 s-a înscris la cursurile de doctorat la Facultatea de Teologie din Oradea, iar în anul 2009 la cursurile de doctorat ale facultății de Teologie din Craiova. În 1990 a intrat ca viețuitor la Mânăstirea Hodoș-Bodrog, din județul Arad, în 1991 fiind tuns în rasoforie. În anul 1992 a fost hirotonit diacon, iar apoi preot pe seama Mănăstirii Hodoș Bodrog. Rămâne la Mânăstirea Hodoș-Bodrog până în anul 1994, când a fost transferat de către Î.P.S Sa Nicolae, Mitropolitul Banatului, pe post de preot slujitor la Catedrala Mitropolitană din Timișoara. În anul 1995 a fost numit stareț al Mânăstirii „Izvorul Miron ” Românești din județul Timiș de către Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului. În anul 1998 a fost tuns în monahism cu numele Lucian la Mănăstirea „Izvorul Miron” Românești. În anul 1999 a fost hirotesit Protosinghel și numit Exarh al mânăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei, iar în ianuarie 2000 a fost hirotesit Arhimandrit. În septembrie 2000, la propunerea Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, a fost ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei cu titlul „Lugojanul”, iar la data de de 1 octombrie 2000 a fost hirotonit întru arhiereu, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara.

Odată cu vacantarea scaunului episcopal de la Caransebeș prin numirea în funcția de Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului a Preasfințitului Părinte Dr. Laurențiu Streza, în 8 februarie 2006 a fost ales Episcop al Caransebeșului, iar în 26 februarie a fost instalat ca Episcop al Caransebeșului în catedrala Episcopală „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș.

Comentarii Facebook


Știri recente