În ajunul sărbătorii Nașterii Domnului, creștinii din vechime, ca și cei de astăzi care trăiesc duhovnicește această sărbătoare, posteau, iar catehumenii care se pregăteau să devină creștini se botezau, ca și la Paști și Rusalii, în ajunul acestei sărbători. De aceea, în ziua de Crăciun, citirea Apostolului este precedată de cântarea Câți in Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat, care se cântă în loc de Sfinte Dumnezeule.
De asemenea, în ajunul Crăciunului se citeau, cal astăzi, Ceasurile mari sau împărătești, numite așa pentru că se referă la Hristos-împăratul veacurilor, Care Se naște pe pământ ca pe noi să ne ridice în împă¬răția cerurilor; dar și pentru că, la Bizanț, împăratul și Curtea sa asistau la aceste slujbe premergătoare sărbătorii Nașterii Domnului. Slujitorii Sfântului Altar mergeau apoi, ca și astăzi, cu icoana Nașterii Domnului la casele oamenilor pentru a binevesti bucuria și binecuvântarea sărbătorii Crăciunului. Mai târziu a fost instituit postul de șase săptămâni ca pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului sau Crăciunului. Slujbele liturgice și textele biblice care se citesc în această perioadă vorbesc despre pregătirea omenirii, prin strămoșii, profeții și drepții Vechiului Testament, ca să primească pe Fiul lui Dumnezeu, „Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut Om, cum se spune în Crezul Bisericii sobornicești a lui Hristos.
Pericopele evanghelice din această perioadă de post cheamă la milostenie, la pocăință, la spovedanie și la împărtășire mai deasă, ca pregătire a noastră pentru a primi în suflete și în casă lumina și bucuria sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Bogăția teologică și spirituală a textelor liturgice din postul Crăciunului și din ziua sărbătorii Crăciu¬nului vine din Sfintele Scripturi și din scrierile Sfin¬ților Părinți ai Bisericii care au meditat îndelung și profund la taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni arătată nouă prin întruparea și Nașterea Fiului Său, Cel ce S-a făcut Om din iubire pentru oameni, S-a smerit pe Sine, ca să ne înalțe pe noi la viața și slava veșnică.
Iată, de pildă, cum descrie Fericitul Augustin taina Nașterii Domnului sau a Crăciunului: „Fiu al lui Dumnezeu născut din Tată, fără mamă, Fiu al Omului, născut dintr-o mamă, fără tată: El, marea vedere a îngerilor și micuț în vederea oamenilor; Cuvântul, Dumnezeu Cel mai înainte de toii vecii, făcut trup la timpul hotărât de El; Făcătorul soarelui și făcut trup sub soare; rânduind din sânul Tatălui tot mersul veacurilor, și dăruind din sânul mamei Sale sfințire acestei zile mari; rămânând în sânul părintesc deși iese din el; înțelept mai presus de orice cuvânt și copil ca înțelepciune; umplând lumea și stând culcat în iesle; conducând stelele și alăptându-se de la pieptul mamei; atât de mare ca Dumnezeu și atât de mic ca rob, fără ca această smerenie să micșoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca această grandoare să cople¬șească în vreun fel smerenia. […] El nu S-a închis deloc sub veșmântul unui trup micuț primit din sânul unei Fecioare, ci, continuând a împărtăși îngerilor înțe¬lepciunea Sa ca hrană, ne îngăduie nouă să gustăm cât de bun este Domnul”.
Ideile de mai sus se află adesea exprimate în cultul Bisericii, dar și în colindele populare inspirate] din cântările liturgice ale Bisericii. Astfel, colindele sunt un mod de a ne pregăti pentru Crăciun și de a serba bucuria lui, ca întâlnire a noastră cu sfințenia și bunătatea lui Hristos. (Informații preluate din volumul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel „Daruri de Crăciun – înțelesuri ale sărbătorii Nașterii Domnului”, publicat la editura Basilica 2013)
