Moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou

Cel mai prețios odor din Catedrala Patriarhală sunt moaștele întregi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, așezate în raclă de argint, în partea dreaptă a pronaosului, în firida din peretele de răsărit.

Acest smerit monah a trăit la sudul Dunării, în secolul al XIII-lea, în vremea dinastiei românești a Asăneștilor sau cel mai târziu pe timpul Cruciadei a patra (1204-1261). Peste câteva sute de ani, pe timpul stăpânirii turcești în Peninsula Balcanică, moaștele sale neputrezite au fost descoperite în albia râului Lom și duse în satul Basarabov, din sudul Dunării, în dreptul orașului Giurgiu.

Auzind despre această descoperire, domnul creștin al Țării Românești a trimis meșteri și bani și a ridicat acolo o biserică, în care au fost așezate moaștele Sfântului. În vremea răz-boiului ruso-turc din 1769-1774, generalul rus Petru Saltâcov a trecut Dunărea, călcând Rusciucul și o serie de sate, între care și Basarabov.

Găsind moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie, generalul evlavios le-a ridicat și le-a adus la București, aflat sub ocupație rusească, și cu învoirea mitropolitului Grigorie al II-lea (1760-1787) le-a așezat în Catedrala Mitropoliei, în 13 iulie 1774, cu gândul de a le duce în Rusia. La rugămintea mitropolitului și a boierului Hagi Dimitrie, biv vel sluger, de a nu înstrăina sfintele moaște, generalul rus s-a înduplecat și le-a lăsat închinătorilor bucureșteni, luând cu sine în Rusia numai o mână a Sfântului Cuvios Dimitrie.

Mitropolitul Grigorie al II-lea a hotărât ca prăznuirea Sfântului Cuvios Dimitrie să se facă în fiecare an în ziua de 27 octombrie, numindu-l și „cel Nou’, pentru a nu fi confundat cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, înscris în calendar la 26 octombrie, ale cărui moaște se păstrează în catedrala din Tesalonic (Grecia).

Tot mitropolitul Grigorie al II-lea a tipărit cu cheltuiala proprie, în 1779, slujba Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, alcătuită din îndemnul său de mitropolitul Filaret al Mirelor, viitorul mitropolit al Ungrovlahiei Filaret al II-lea (1792-1793). În 1786, mitropolitul Grigorie al II-lea a făcut pentru moaștele Sfântului o raclă de lemn, îmbrăcată pe alocurea cu tablă de argint.

Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat ocrotitorul spiritual al Catedralei și al orașului București de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), cum ne spune Melchisedec Ștefanescu, episcopul Romanului, într-un studiu consacrat vieții acestui mitropolit, care n-a făcut decât să confirme marea evlavie a bucureștenilor pentru acest Cuvios Părinte împământenit la noi.

De atunci și până astăzi popularitatea Sfântului Cuvios Dimitrie n-a scăzut cu nimic. Și astăzi, ca și acum două sute de ani, nu numai bucureștenii urcă zilnic și în număr mare Dealul Patriarhiei ca să se închine cu evlavie la sfintele sale moaște, dar și mulți credincioși din toată țara.

În anul 1879, moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie au fost strămutate într-o raclă din argint masiv, special confecționată din inițiativa și în mare parte cu cheltuiala episcopului Ghenadie Petrescu al Argeșului (1876-1893), ajutat cu contribuții bănești și de alți creștini evlavioși.

Racla, care adăpostește și astăzi moaștele Cuviosului Părinte Dimitrie, este din argint de cea mai bună calitate, proba 14, în greutate de ocale 27, dramuri 10.800, și prețul ei s-a ridicat la 22.800 lei, sumă considerabilă pentru acea vreme.

Racla aceasta este și o reușită operă de artă, fiind lucrată din ciocan și împodobită cu scene în relief din viața Sfântului de o mare intensitate spiritual-emotivă. Pe capacul raclei este chipul Sfântului, în mărime naturală, cu camilafcă și schimă, având de jur-împrejur o palisadă de argint, poleit cu aur, înaltă de 2 cm, iar pe marginea capacului 12 serafimi, 6 de o parte și 6 de cealaltă parte, cu câte un mic stâlp de argint între ei.

La frontispiciul raclei sunt gravate icoana Sfintei Treimi și încoronarea Maicii Domnului, iar la partea inferioară, Arhanghelul Gavriil, cu aureolă, ținând în mână semnul Bunei Vestiri.

Pe părțile laterale ale raclei sunt 8 iconițe în relief, înfățișând scene din viața Cuviosului Dimitrie, despărțite prin câte un stâlp de argint și cu inscripția respectivă: în dreapta, „Sfântul păzește turmele”, „Călugărirea Sfântului’, „Adormirea Sfântului”; în stânga, „Aflarea moaștelor Sfântului în apa Lomului’, „Aducerea moaștelor sfântului în car tras cu boi’, „Surorile Aspra și Ecaterina’. Racla este așezată pe patru picioare de argint masiv, înalte de 8 cm.

Toate icoanele și împodobirea raclei sunt lucrate în relief și pe alocurea poleite cu aur. Deasupra, pe capac, la picioarele Sfântului, este gravată următoarea inscripție: „Pentru evlavia și dragostea Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov, făcutu-s-a acest sicriu de argint, împodobit cum se vede, prin osteneala și cheltuiala episcopului de Argeș Ghenadie II și a câtorva buni creștini, ca să fie pomenirea urmașilor, care, văzând aceasta, să se îndemne să facă și ei alte fapte mai mărețe și folositoare neamului românesc.

Acest sicriu s-a făcut în zilele Măriei Sale Carol I, viteazul domn al românilor, anul mântuirii 1879, luna decembrie, fiind ministru al Cultelor dl Vasile Boerescu, când s-a predat acest sicriu”.

Îmbrăcămintea interioară a raclei este toată din catifea roșie, de cea mai bună calitate, cu șiret îngust de fir alb pe margini și cu două mânere poleite înăuntru pentru ridicarea capacului. În interiorul raclei s-a fixat pe capac o fâșie de argint în formă de cruce de la racla cea veche, care se păstrează până astăzi în veșmântăria Catedralei.

Odată cu racla, donatorul a oferit și două accesorii: un pat de stejar masiv, sculptat și poleit, pentru așezarea acesteia, și o cutie cu geam pentru protejarea și conservarea ei.

Numele meșterului argintar care a realizat această prețioasă lucrare artistică este gravat jos, pe capacul raclei, sub ornamentele florale, în inscripția: „Lucratu de Theodor Filipov Russ’. Argintar cunoscut în epocă, rus de neam, cu atelier propriu în București, Teodor Filipov a mai lucrat și racla de argint a Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș și ferecăturile argintate ale unor icoane împărătești de la diferite biserici din București și din țară.

În anul 1933, cu prilejul restaurării Catedralei, prin purtarea de grijă a patriarhului Miron Cristea, racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie a fost așezată în nișa special amenajată în peretele de răsărit al pronaosului, în partea stângă.

Această nișă, care oferă larg acces credincioșilor la moaștele Sfântului, este ea însăși o lucrare deosebită, fiind realizară din piatră naturală și marmură albă și este împodobită cu ornamente și decorațiuni artistic executate.

Tot acum s-a refăcut, cu contribuția unor credincioși, îmbrăcămintea interioară a raclei, din catifea mov, matlasată, prinsă în ținte de metal, și cu o cruce de argint aurit cu trei brațe, pe care s-a gravate numele donatorilor, iar sub capac s-a fixat o plăcuță cu inscripția:

„Sicriul acesta care ține în sine moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, aduse și așezate în Catedrala sfintei Mitropolii de către fericitul mitropolit Grigorie cel Mare, făcut cu parte de contribuție a episcopului Ghenadie al Argeșului, în anii 1874 început și terminat în 1879, iar acum din prilejul refacerii interioare a Catedralei, a înzestrării ei cu calorifer, cu mobilier nou și pictură, s-a așezat și sicriul acestor sfinte moaște, precum se vede, domnind în pace M S Regele Carol II și păstorind sfânta noastră Biserică întâiul patriarh al țării D. D. dr. Miron, septembrie 1933′.

Racla a fost curățată și aurită, dobândind o nouă strălucire, în primăvara anului 2007, la Monetăria Statului, prin grija patriarhului Teoctist.

Au bucureștenii evlavie și pentru moaștele altor sfinți, dar ei nu aleargă să se închine cu mai mare cinstire și cu neclătinată credință ca la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie. încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în 27 octombrie, ziua de pomenire a Sfântului, se făcea mare „alai’ la Mitropolie, adică pelerinaj, cu boieri și popor, în frunte cu Vodă.

Alaiul pornea de la Curtea domnească, în sunetul clopotelor care băteau de sărbătoare, urca Dealul Mitropoliei și era întâmpinat în ușa bisericii de mitropolit, cu Evanghelia și Crucea, înconjurat de arhierei și de preoți și diaconi.

Liturghia era săvârșita de mitropolit, împreuna cu arhiereii și cu stareții mănăstirilor din București. După Liturghie, Vodă se întorcea la Curtea domneasca cu același alai cu care venise la Mitropolie și împărțea caftane și slujbe la boieri, ierta pe osândiți și scădea pedepsele cele mari.

Când moaștele sfântului, în vremuri de grea cumpănă, au părăsit Catedrala, ca în martie 1821, la intrarea lui Tudor Vladimirescu în București și ocuparea Mitropoliei de către arnăuții domnești, fiind luate de călugări, de frica „zaverigilor, carjaliilor și altor lifte păgâne” și depuse sub pază in biserica Sfântul Dumitru din ulița Ilișcarilor (Sf. Dumitru-Poștă), sau în 1918, în timpul ocupației germane, când au fost răpite de soldații bulgari pentru a fi duse la sudul Dunării, bucureștenii nu și-au recăpătat liniștea până când nu le-au văzut iarăși pe Dealul Mitropoliei.

La întoarcerea după zaveră „Sfântul a fost întâmpinat la capul Podului Mogoșoaiei de Grigore Vodă Ghica, de mitropolit și episcopi, de beizadele, de boierime, de neguțătorime și de toată obștea bucureșteană – se spune în Memoriul Darzeanului, publicat în „Trompeta Carpaților’ din anul 1865 – și a fost însoțit de acolo, pe jos, cu capetele goale, de toți bucureștenii, cu Domnul în frunte, până sus pe colină, unde a stat trei zile sub cerul liber să i se închine și să-i sărute măna toți bucureștenii.

Tot așa în 1918, când a revenit din drumul Giurgiului, „Sfântul a fost primit la bariera Bellului de mii de bucureșteni, de s-au îngrozit și nemții – se consemnează în documentele Mitropoliei – în fruntea cărora se afla mitropolitul, arhierei, preoți și călugări. S-au făcut rugăciuni de mulțumire înaintea bisericii, după care racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie a fost așezata la locul de unde, cu trei zile în urmă, cu necinste a fost luată. A urmat un mare pelerinaj al bucureștenilor, care a durat o lună’.

În vremea domnitorului Caragea, la 1814, întinzându-se ciuma în București, la cererea lui Vodă, călugării au scos moaștele Sfântului de la Mitropolie și au ocolit orașul, citind rugăciuni de tămăduire.

Din acea zi, molima a scăzut treptat și Bucureștiul a scăpat de această mare năpastă. La 1827, sub domnia lui Grigore Ghica, o secetă năpraznică lovind orașul, s-a făcut procesiune cu moaștele Cuviosului Dimitrie, purtate de preoți pe umeri, pornind de la Mitropolie și, după ce ocoliră câteva străzi, „când sosiră în capul Podului Mogoșoaiei, începu să plouă.

Vodă și boierii și norodul care erau după Sfânt, fură udați până la piele. Și ploaia a ținut trei zile, cu mici întreruperi’, spune in memoriile sale colonelul Dimitrie Pappazoglu care a luat parte la aceasta procesiune.

În 1831 se ivi holera și mulți bucureșteni fugiră care pe unde au putut, încât orașul rămase aproape pustiu.

La cererea generalului Pavel D. Kiseleff, președintele Divanului Țării Românești, moaștele Sfântului au fost duse pe Câmpia Filaret, în 15 septembrie, unde mitropolitul și călugării au făcut rugăciuni pentru încetarea molimei, în prezența generalilor și ofițerilor ruși, a boierilor, clerului și poporului care mai rămăsese în oraș. „Din ziua aceea și până la începutul lunii octombrie- spune tot colonelul Dimitrie Pappazoglu – a scăzut repede numărul morților, care până atunci atinsese 160 pe zi’.

Sunt câteva din minunile pe care Sfântul Cuvios Dimitrie le-a făcut pentru ocrotirea bucureștenilor și exemplele pot continua până în vremea noastră. Ar mai fi de adăugat că după anul 1984, autoritățile vremii, deranjate de prezența zilnică și în număr mare a credincioșilor pe Dealul Patriarhiei, la racla cu moaștele Sfântul Cuvios Dimitrie, au plănuit strămutarea sfintelor sale moaște la una din mănăstirile din afara orașului, deodată cu închiderea Catedralei și mutarea Reședinței patriarhale de pe această vatră istorică.

Amânarea inexplicabilă a punerii în aplicare a acestui plan până în decembrie 1989, când a izbucnit revoluția, făcându-l zadarnic, se poate pune, între altele, și pe seama refuzului Sfântului Cuvios Dimitrie de a părăsi Catedrala, unde sălășluiește de peste două sute de ani, a dorinței sale de a rămâne în mijlocul bucureștenilor ca să mijlocească pentru ei către Milostivul Dumnezeu.

În anul 1955, ținând seamă de marea cinstire a Sfântului Cuvios Dimitrie în evlavia românilor, la propunerea patriarhului Justinian Marina, Sfântul Sinod a proclamat generalizarea cultului său în întreaga Biserică Ortodoxă Română, păstrându-i ziua de prăznuire la 27 octombrie, a doua zi după sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, hotărâre primită cu mare bucurie de credincioșii din întreaga țară.

Bucureștenii țin la Cuviosul Dimitrie mai mult ca la oricare sfânt. Zilnic ei vin la Catedrala Patriarhală să se roage la sfintele lui moaște, care au fost binecuvântate de Dumnezeu cu har deosebit, de a fi izvor de sfințenie, tămăduire de boli, izbăvire de primejdii, revărsând asupra celor ce-i cer ajutorul adevărate daruri duhovnicești.

Iar în 27 octombrie, ziua de prăznuire a Sfanțului Cuvios Dimitrie cel Nou, ba chiar cu 2-3 zile înainte, în fiecare an, prin fața raclei cu sfintele sale moaște, așezată sub un baldachin, lângă altarul Catedralei, trec sute de mii de pelerini. (Informații preluate din Colina Bucuriei, vol. I Catedrala Patriarhală, Ed. Cuvântul Vieții, București, 2008)

Comentarii Facebook


Știri recente