Moaștele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca în Episcopia Caransebeșului

În ajunul sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului, miercuri, 30 septembrie 2015, la Catedrala episcopală din Caransebeș au poposit moaștele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca. Sfintele odoare au fost aduse de o delegație din Muntenegru, condusă de Preasfințitul Părinte Ioanichie, Episcop de Budimlja – Nikšić, Patriarhia Serbiei, de la Mănăstirea Kosijerevo, din eparhia Preasfinției Sale.

Delegația din Muntenegru a fost întâmpinată la orele serii, în fața Catedralei episcopale, de către Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului,împreună cu foarte mulți preoți din municipiu și din localitățile învecinate, care au venit însoțiți de numeroși credincioși.

Sfintele moaște s-au depus spre închinare în sfântul locaș, după care s-a săvârșit o slujbă de Te-Deum și un Polihroniu în cinstea celor doi ierarhi și a tuturor clericilor și credincioșilor prezenți. În continuare, s-a oficiat slujba Privegherii și Acatistul Acoperământului Maicii Domnului.

La eveniment au participat și elevii seminariști de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, precum și studenții de la Secția de teologie. Un număr însemnat de copii și tineri au fost prezenți, de asemenea, aceștia fiind îmbrăcați în haine populare specifice zonelor lor.

Sfintele moaște au fost duse și la Mănăstirea Călugăra, cu ocazia hramului joi, 01 octombrie 2015, la sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, prilej cu care s-a oficiat Sfânta Liturghie de către PS Lucian și PS Ioanichie, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

Vizita Preasfințitului Părinte Ioanichie în Episcopia Caransebeșului este răspuns la vizita Preasfinţitului Părinte Lucian în eparhia Budimlja–Nikšić, în anul 2014, la praznicul Nașterii Maicii Domnului, după calendarul iulian și are ca scop întărirea legăturilor frățești dintre cele două eparhii.

Prin aceste vizite se exprimă legăturile frățești existente între Biserica Ortodoxă Română și cea Sârbă, în contextul în care s-au făcut cu binecuvântarea celor doi patriarhi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și Preafericitul PărinteIrineu,Patriarhul Serbiei. Acest prilej de comuniune, pe de o parte este închinat aniversării 150 de ani de la înființarea Episcopiei Ortodoxe a Caransebeșului, iar pe de altă parte este un eveniment închinat tuturor credincioșilor din eparhia noastră, care au posibilitatea să cunoască aceeași spiritualitate, dar într-o altă cultură și să se închine la Moaștele Sf. Ap. Luca”, a arătat părintele protos. Casian Rușeț, secretar eparhial al Episcopiei Caransebeșului.

Preasfințitul Părinte Ioanichie participă în perioada 30 septembrie – 4 octombrie la o serie de manifestări spiritual-culturale în Eparhia Banatului de Munte, vizita încheindu-se printr-o conferință susținută de Preasfinția Sa în Sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului eparhial.

(Articol realizat de Diac. Pavel Canea și Darius Herea)

Comentarii Facebook


Știri recente