Moaştele Sf. Grigorie Decapolitul vor fi aduse în pelerinaj în Teleorman

Moaştele Sf. Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa vâlceană vor fi aduse sâmbătă, de o delegaţie a Arhiepiscopiei Râmnicului, în judeţul Teleorman cu prilejul hramului aşezământului monahal ocrotit de Sfânta Maria Magdalena.

Moaştele se vor întoarce la mănăstirea vâlceană în cursul zilei de luni, 23 iulie 2018.

Sfântul Grigorie s-a născut în cetatea Irinopolis din ţinutul Decapole, de unde şi numele de Decapolitul, undeva între anii 780-790, pe vremea împăratului bizantin Leon Armeanul, atunci când Biserica era zguduită de erezia luptătorilor împotriva sfintelor icoane.

A intrat de timpuriu în monahism şi a vieţuit prin mai multe mănăstiri din împrejurimi. A săvârşit minuni încă din viaţa sa pământească, precum şi după trecerea sa la cele veșnice în anul 842, la Constantinopol.

În ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craioveanu, un descendent al Basarabilor, a adus moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi le-a aşezat în biserica Mănăstirii Bistriţa din judeţul Vâlcea, pe care el însuşi o ctitorise.

Racla de argint, în care se păstrează sfintele moaşte, datează din anul 1656, fiind lucrată de meşteri din Cetatea Braşovului.

Generalizarea cultului Sfântului Grigorie Decapolitul a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Programul hramului dedicat Sfintei Parascheva de la Iaşi

În acest an, manifestările dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva vor avea loc, la Iași, în perioada 11-14 octombrie 2018, anunţă Doxologia. Alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi aduse spre închinare și moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina.…

A început deshumarea Episcopului Grigorie Leu

Arheologii de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare au început marți, 25 septembrie, acțiunea de deshumare a rămășițelor Episcopului Grigorie Leu, informează Episcopia Huşilor. Marţea aceasta au fost efectuate săpăturile până la nivelul superior al…