Mizil | Peste 100 de persoane s-au alăturat campaniei Donează sânge, salvează o viaţă!

Mizil - donare sânge

115 persoane persoane au donat sânge ieri, 7 martie 2017, la Mizil. Acţiunea a avut loc în cadrul campaniei Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viaţă!“ şi s-a desfăşurat în Sala Sporturilor din oraş.

Evenimentul a avut loc cu ajutorul unei echipe mobile a Centrului de Transfuzii Ploieşti şi cu implicarea voluntarilor din cadrul Ligii Tinerilor Creştini Ortodocşi Români – filiala Mizil.

Diac. Alexandru Croitoru, preşedinte LTCOR – Mizil, a numit acţiunea drept o dovadă de solidaritate şi iubire creştinească din partea oamenilor care au răspuns prompt, arătând compasiune faţă de cei aflaţi pe patul de suferinţă.

Campania „Donează sânge, salvează o viaţă!“ este un program prin care se urmăreşte, pe lângă donarea de sânge, şi o informare a publicului cu privire la nevoia de sânge pentru transfuzii, din sistemul medical românesc. În acelaşi timp, este şi o încurajare a donării periodice.

Mulţumesc şi rămân recunoscător celor care au răspuns afirmativ. Bunul Dumnezeu să le dăruiască sănătate şi bucuria împlinirii pentru că au dăruit din viaţa lor, a spus diac. Alexandru Croitoru.

Comentarii Facebook


Știri recente