Mitropolitul Nicolae a oferit antimise noi pentru două parohii româneşti din California

Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, a oferit antimise noi parohiilor Înălțarea Sf. Cruci din Upland şi Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din Torrance, California, informează Mitropolia.

Noile antimise au fost dăruite cu prilejul vizitelor pastorale efectuate de Mitropolitul Nicolae în parohiile din statul american California, cu prilejul sărbătorilor Botezului Domnului şi a Sfântului Ioan Botezătorul.

Antimisul este o pânză pătrată de in sau mătase pe care este întipărită icoana punerii în mormânt a Domnului Iisus Hristos.

Antimisul este aşezat întotdeauna pe Sfânta Masă, învelit în iliton, iar deasupra lui se aşează Sfânta Evanghelie. Fără antimis nu se poate oficia Sfânta Liturghie.

De regulă, Sfântul Antimis se schimbă atunci când este instalat un nou episcop sau când apar modificări de ordin administrativ în cadrul Eparhiei.

În cazul de faţă, noile antimise au fost oferite în contextul înfiinţării Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, în anul 2016, Arhiepiscopia schimbându-şi astfel titulatura în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Statelor Unite ale Americii.

Foto credit: Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…