Mitropolitul Nectarie a slujit la hramul bisericii Sf. Spiridon din Corfu: în imagini

Înaltpreasfințitul Părinte Nectarie, Mitropolit de Corfu, Paxos și insulele Diapontice, a slujit miercuri, 12 decembrie, în biserica Sf. Spiridon din Corfu, locaş de cult în care se află moaştele ierarhului care a participat la Sinodul I de la Niceea.

În omilia sa, ierarhul a evidenţiat virtuţile Sfântului Spiridon şi a făcut referire la multele sale minuni prin care a adus sprijin celor care aveau nevoie de ajutor, informează Vimaorthodoxias.

Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat faptul că Sfântul Spiridon a fost un exemplu de ierarh rugător.

Catedrala „Sfântul Spiridon”

Catedrala „Sfântul Spiridon”, cea mai renumită biserică din Corfu, a fost construită în anul 1589.

Catedrala este construită în formă de navă. Biserica este pictată în stil renascentist, reprezentând scene din viaţa Sfântului Spiridon.

În biserică, într-o parte se află racla de argint decorată cu pietre preţioase, în care sunt aşezate moaştele Sfântului Spiridon.

Aici se păstrează o impresionantă colecţie de ofrande din argint şi din aur, care amintesc de minunile săvârşite de marele ierarh.

Foto credit: Vimaorthodoxias

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente