Mitropolitul Moldovei la Mănăstirea Bistrița: Ființa noastră trebuie să devină Casa lui Dumnezeu (VIDEO)

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie astăzi în Biserica Mănăstirii Bistrița din județul Neamț.

La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii din 21 aprilie 2017 împreună cu ierarhul a slujit un sobor de preoți și diaconi. În ciuda vremii reci, zeci de credincioși au participat la eveniment, informează doxologia.ro.

În cuvântul rostit, Mitropolitul Moldovei a subliniat faptul că tămăduirea în sine este Domnul Hristos, iar păcatele sunt rănile care așteaptă să fie vindecate.

Pentru că-l naște pe Hristos – Tămăduirea în sine – Maica Domnului este Izvor al Tămăduirii. Întreaga ființă a Preasfintei fecioare Maria a fost Casa lui Dumnezeu, Templu al Duhului Sfânt, Casă de rugăciune, Altar binecuvântat în care sălășluiește Dumnezeu, a explicat ierarhul.

Părintele Mitropolit a reflectat apoi la faptul că oamenii sunt chemați să devină aceleași Temple ale Duhului Sfânt, după modelul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Citându-l pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, ierarhul a spus că sufletul omului este chemat, după chipul Maicii Domnului să devină Fecioară și Mamă: Fecioară în care să se sălășluiască Domnul Hristos și Mamă care Îl naște pe Hristos prin mărturisire în fața altora.

Suntem chemați să conștientizăm că în cele din urmă Casa lui Dumnezeu trebuie să devină ființa omului, a concluzionat Înaltpreasfinția Sa.

Conform tradiției, după slujbă, a avut loc procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana în jurul locașului de cult.

Această icoană este una din cele mai vechi din țară, fiind aici de la începutul secolului al XV-lea. Ctitorie a domnitorului Alexandru cel Bun, Mănăstirea Bistrița se numără printre cele mai vechi mănăstiri din Moldova, fiind construită în anul 1406.

Comentarii Facebook


Știri recente