Mitropolitul Laurențiu: După Înălțarea Domnului așteptăm sărbătoarea care stă la temelia Bisericii creștine

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu al Aredealului a spus joi că după Înălțarea Domnului la cer există o perioadă de zece zile în care „așteptăm sărbătoarea cea mare a Pogorârii Duhului Sfânt, sărbătoarea care stă la temelia Bisericii creștine, ca instituție dumnezeiască și omenească”.

Cuvântarea ierarhului a avut loc în timpul Sfântei Liturghii, oficiată de Înălțarea Domnului la Schitul Veștem din județul Sibiu.

Înainte de slujbă, Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a sfințit un altar de vară al așezământului monahal unde vor fi oficiate slujbele religioase în sezonul cald.

În timpul liturghiei, diaconul Alexandru Rareș Armie a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Șoala din județul Sibiu.

Predica Mitropolitului

În cuvântul adresat credincioșilor, Mitropolitul Laurențiu a vorbit despre Înălțarea Domnului ca element de legătură între marile sărbători ale Învierii Domnului și Pogorârii Duhului Sfânt.

„Mântuitorul S-a desprins de pământ, S-a înălțat la Ceruri și ucenicii privindu-L au fost cuprinși de mare bucurie”, a spus Mitropolitul Laurențiu.

 

Ierarhul a supus că după ce ucenicii au primit făgăduința venirii Duhului Sfânt „au rămas într-o stare de așteptare”.

„Sunt zece zile în care așteptăm sărbătoarea cea mare a Pogorârii Duhului Sfânt, sărbătoarea care stă la temelia Bisericii creștine, ca instituție dumnezeiască și omenească”, a subliniat ierarhul.

Egumena schitului sibian, monahia Epiharia Predescu i-a mulțumit ierarhului pentru vizita arhierească în zi de hram și i-a oferit în dar o icoană a Maicii Domnului.

Istoricul mănăstirii

Schitul de la Veştem este unul dintre cele mai noi aşezăminte monahale din Arhiepiscopia Sibiului.

În 2007, Mitropolitul Laurențiu a așezat piatra de temelie pentru biserica schitului, pe un teren donat de mai multe familii din satul Veştem.

Au urmat apoi lucrările de zidire a lăcaşului de cult şi a corpului de chilii.

Biserica schitului este finalizată până la pictură, prin eforturile egumena Epiharia Predescu, ale autorităţilor locale, ale multor familii de credincioşi.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente