Mitropolitul Ioan la slujba Privegherii despre Sf. Iachint: Nu-i știm rădăcinile dar ne bucurăm de roadele lui binecuvântate

La slujba privegherii de sâmbătă seara, în Catedrala Patriarhală, Mitropolitul Ioan al Banatului l-a asemănat pe Sf. Iachint cu un măr, ale cărui rădăcini nu le vedem, dar ne bucurăm de roadele lui.

Sf. Iachint, primul Mitropolit al Țării Românești, a trăit în urmă cu peste 600 ani. 

„Puține lucruri știm despre trunchi și despre coroană”, a continuat comparația Mitropolitul Ioan, „dar cât ar trebui să vorbim despre roadele acestui pom binecuvântat de Dumnezeu care a fost Iachint?”.

„Și eu încă în urmă cu mulți ani m-am hrănit din acest pom binecuvântat de Dumnezeu, cum  vă hrăniți și frățiile voastre astăzi, pentru că Sfântul Iachint a așezat Biserica din spațiul nostru românesc pe făgașul Ortodoxiei”, a explicat ierarhul.

Înaltpreasfinția Sa a amintit că Sf. Iachint când a fost numit Mitropolit al Țării Românești, a fost practic Mitropolit al Ungro-Vlahiei, adică și al românilor de dincolo de Carpați, unde a hirotonit preoți, a trimis misionari, a zidit biserici și mănăstiri.

„A fost un om simplu dar în care s-a revărsat mult har de la Dumnezeu”, a concluzionat Mitropolitul Banatului.

Răspunsurile la slujba Privegherii spre Sf. Iachint au fost oferite de Corul Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București.

Sf. Iachint, Mitropolitul Țării Românești

Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti, s-a născut la sfârşitul veacului al XIII-lea. A urmat înaltele şcoli ale vremii, desăvârşindu-şi cunoaşterea teologică la Constantinopol, unde a apărat învăţătura ortodoxă a isihasmului alături de Sfântul Grigorie Palama.

Pentru vrednicia sa a fost ales mitropolit al Vicinei, după moartea mitropolitului Chiril, în 1358. Sfântul Iachint a fost unul dintre cei mai străluciţi mitropoliţi care a sfârşit şirul ierarhilor ce au păstorit de-a lungul veacurilor creştine la Vicina, în Dobrogea.

În vremea păstoririi la Vicina, Sfântul Iachint a purtat grijă de eparhia sa, de preoţi, de credincioşi şi de monahi, dar s-a luptat cu mari încercări din pricina năvălirii tătarilor, apoi şi a genovezilor asupra acestor locuri. Sfântul Iachint a fost chemat în mai multe rânduri şi în Ţara Românească, pentru binecuvântarea credincioşilor creştini ortodocşi de pe aceste plaiuri.

Mitropolitul Iachint ducea o viaţă sfântă şi era pildă pentru creştinii ortodocşi din acele timpuri. El învăţase rugăciunea inimii de la monahii din preajma Sfântului Grigorie Palama şi-i învăţa pe călugării din mânăstirile eparhiei sale să dobândească starea de rugăciune neîncetată. De sfinţenia vieţii lui auzise însuşi Voievodul Basarab I Întemeietorul (cca. 1310-1352), dar în timpul domniei lui nu este atestată existenţa unei autorităţi bisericeşti în Ţara Românească recunoscute de Constantinopol.

Această lipsă a împlinit-o fiul marelui Întemeietor, Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), care a făcut demersuri la Patriarhia de Constantinopol pentru venirea Mitropolitului Iachint de Vicina la Curtea domnească de la Argeş. În luna mai 1359, cu îngăduinţa Sfântului Patriarh Calist I al Constantinopolului (1350-1354; 1355-1363) şi la stăruinţele voievodului Nicolae Alexandru Basarab, Sfântul Iachint s-a mutat în capitala de atunci a Ţării Româneşti, la Curtea de Argeş.

Astfel, locul Vicinei a fost luat, în şirul mitropoliilor Patriarhiei de Constantinopol, de Mitropolia Ungrovlahiei sau a Ţării Româneşti, care de atunci înainte s-a îngrijit şi de credincioşii ortodocşi din Dobrogea. Mutarea Mitropolitului Iachint a fost lesne de înfăptuit, deoarece, încă de la începutul secolului al XIV-lea, Ţara Românească a lui Basarab I se întindea până la Gurile Dunării, la Chilia.

În scrisoarea prin care Sfântul Patriarh Calist I întăreşte mutarea Sfântului Iachint în Ţara Românească, se arată că „toţi clericii din ţară şi ceilalţi sfinţiţi călugări şi laicii trebuie să asculte şi să se supună lui ca unui adevărat păstor şi părinte al lor”, că arhiereul trebuie să-i înveţe pe toţi „calea Evangheliei, depărtându-i şi împiedicându-i de la faptele oprite ale păcatului şi de la toată dogma străină de Biserica lui Hristos”, de vreme ce şi în Ţara Românească erau în vremea aceea unii care încercau să ademenească poporul, fie la Biserica papală, fie la erezia bogomilică.

De aceea patriarhul Constantinopolului îl încredinţează pe acest minunat ierarh poporului român evlavios, ştiindu-l pe Iachint cuvios, rugător, râvnitor în săvârşirea celor sfinte, bun chivernisitor al lucrării Bisericii, precum şi mare apărător şi mărturisitor al dreptei credinţe.

Sfântul Iachint a întărit în mărturisirea Ortodoxiei, prin cuvânt şi faptă, pe voievod şi pe dregători, care erau ispitiţi să-şi schimbe credinţa pentru dobândirea unor trecătoare foloase lumeşti făgăduite de străini.

În ultimii ani ai vieţii, Sfântul Iachint a îndurat, cu răbdare şi rugăciune, povara multor neputinţe şi boli, şi a suferit felurite clevetiri nedrepte din pricină că slăbiciunea bătrâneţii îl împiedica să mai meargă la Constantinopol. El însă a biruit încercările prin smerenie şi cu nădejde în Dumnezeu, dând tuturor pildă de răbdare a necazurilor în chip duhovnicesc.

În toată viaţa sa, întâiul între mitropoliţii Ţării Româneşti s-a arătat bineplăcut lui Hristos şi, la adânci bătrâneţi, în anul 1372, a fost chemat la veşnicele locaşuri, fiind plâns de tot poporul ca un adevărat părinte şi propovăduitor al adevărului dumnezeiesc.

Vezi mai multe fotografii în galeria foto!

Foto credit: Raluca Ene / Basilica.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente