Mitropolitul Andrei a resfinţit biserica istorică a parohiei „Sf. Ier. Nicolae” din Sîngeorz-Băi

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a resfinţit duminică biserica istorică a parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Sîngeorz-Băi, La peste 140 de ani de la zidire.

După citirea Evangheliei, Părintele Mitropolit a vorbit despre „Rugăciune și muncă”, pornind de la tema celebrului dicton latin „Ora et labora”, arătând cât este de importantă rugăciunea în viața creștinului și anume, rugăciunea ține lumea.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, scrie Mitropolia Clujului.

După slujbă, cei care au sprijinit lucrările de restaurare au primit distincţii din partea Mitropolitului.

De asemenea, Mitropolitul Clujului a primit titlul de „Cetățean de Onoare al orașului Sîngeorz-Băi”.

Construită între anii 1875-1880 de creștinii din Sîngeorz-Băi, biserica a trecut prin ample lucrări de renovare, consolidare și înfrumusețare, ultimele fiind realizate între anii 2016-2018.

În contextul Centenarului Marii Uniri, Înaltpreasfinţitul Andrei a sfințit un monument amplasat în curtea bisericii și a oficiat o slujbă de pomenire în memoria eroilor sîngeorzeni căzuți în cele două războaie mondiale.

Evenimentul s-a încheiat cu ceremonia de depunere coroane și flori la Monumentul Eroilor, urmată de parada militară a Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” Bistrița-Năsăud.

Foto Credit: Mitropolia Clujului

Comentarii Facebook


Știri recente