Mitropolia Basarabiei face un apel la autorități să permită oficierea slujbelor în biserici în perioada pascală

Mitropolia Basarabiei transmite o scrisoare deschisă către premierul Republicii Moldova în care susține că trebuie permisă oficierea slujbelor în biserici în perioada pascală.

Ultima decizie a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), prin care s-a decis interzicerea oficierii sfintelor slujbe în incinta locașurilor de cult în perioada 25.04.2021 – 11.05.2021, a creat nedumerire în rândul reprezentanților Bisericii.

„Nedumerirea vine din cauza faptului, că atunci când am fost chemați la consultări pentru luarea deciziilor ce privesc cultele am rămas impresionați de deschiderea arătată de către Domnia Voastră și, considerăm că au fost luate cele mai bune decizii, care să contribuie la diminuarea numărului de infectări și, totodată, care să nu afecteze bunul mers al vieții ecleziastice”.

Mitropolia consideră că decizia trebuie revizuită.

„Vrem să știți că apreciem grija autorităților din R. Moldova pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, însă, pentru pacea socială, păstrarea unui climat de pace și stabilitate, în aceste momente de încercare, considerăm că este necesară consultarea tuturor factorilor de decizie, inclusiv a reprezentanților celor două mitropolii ortodoxe din R. Moldova, dar și a reprezentanților celorlalte culte”.

Un alt aspect care se solicită a fi revizuit este restricționarea accesului în cimitire.

„Dacă sunt permise slujbele afară, cu respectarea distanței de 1,5 m, de ce în cimitire, care sunt spații deschise (mai este și distanță între morminte), nu ar putea fi permis accesul, pentru a ne cinsti oamenii dragi, care nu mai sunt printre noi?”, se întreabă reprezentanții Mitropoliei.

„Toți clericii și credincioșii Mitropoliei Basarabiei, sunt indignați și nedumeriți de măsurile luate de către autorități care, deși se declară credincioși, au un comportament ateu și iresponsabil, prin deciziile luate”, se precizează în adresă.

Vezi scrisoarea integrală pe site-ul oficial al Mitropoliei Basarabiei.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente