Miniproiectul „Faptele bune – poartă spre cer”, în parohia Păltinata

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 25.XII.2014 – 22.III.2015, s-a desfășurat în Parohia Păltinata din Protopopiatul Onești, județul Bacău, miniproiectul „Faptele bune – poartă spre cer”, ce se înscrie la Concursul național cu caracter misionar-filantropic „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu” și care urmărește educarea copiilor în sensul ajutorării semenilor aflați în suferință.

Copiii, coordonați de Preotul paroh Chircu Valentin și de doamna profesoară de religie Umbrărescu Ana Maria, au strâns fonduri prin munca proprie (au confectionat mărțișoare și felicitări pe care le-au expus la vânzare) din care au achiziționat alimente pentru bătrânii singuri, nevoiași, bolnavi, copii orfani și familii sărace. Pe parcursul desfășurării miniproiectului s-a urmărit atât cultivarea relației dintre parohie și mănăstire, respectând caracterul misionar al anului omagial, cât și relația dintre parohie și școală prin implicarea directă a cadrelor didactice de la Școala cu clasele I-VIII Temelia. În pelerinajul făcut la Schitul „Sf. Ilie” Berzunti, au luat contact cu asprimea vieții monahale, au fost impresionați de altruismul și dedicarea Părintelui Isaia Adragai, iar în timpul orelor de cateheză susținute de acesta au adresat numeroase întrebări având un dialog deschis pe diverse teme religioase. Seara și dimineața au participat activ la Vecernie, Miezonoptică, Ceasuri și Sf. Liturghie simțind fiorul apropierii de Dumnezeu mai mult ca oricând. Inspirați de altruismul și jertfa Părintelui Isaia, copiii participanți la miniproiect au luat parte la mai multe acțiuni de ajutorare a celor nevoiași în parohie, la Așezământul Social-Filantropic „Ștefan cel Mare” Hârja precum și la Spitalul Municipal Onești „ Sf. Ierarh Dr. Luca”, potrivit epr.ro.

„Mergând cu mâncare la oamenii neajutorați și bolnavi, nu numai că le-am dus hrana, dar s-au bucurat pentru că i-am vizitat și le-am spus o vorbă bună. I-am ajutat puțin și la treburile casei: am adus lemne pentru foc și le-am adus câte o găleată cu apă. Unele persoane au și plâns de bucurie că le-am călcat pragul casei” a spus Chelmuș Alexandra Mihaela, elevă a școlii din localitatea Temelia.

Interactiunea dintre copii și biserică nu se încheie aici, aceștia fiind așteptați începând cu luna iulie la Atelierele de Vacanță „Sf. Filotea” ce se află la a treia ediție și în cadrul cărora cei mici își vor dezvolta și consolida aptitudinile artistice.

Comentarii Facebook


Știri recente