Mii de credincioși s-au rugat la Mănăstirea Neamț de Înălțarea Domnului | În imagini

Mii de credincioși din țară și de peste hotare s-au rugat la Mănăstirea Neamț de Înălțarea Domnului, hramul istoric al celui mai vechi așezământ monahal din Moldova.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, împreună cu: IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, PS Igantie, Episcopul Hușilor, PS Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și PS Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Hramul Mănăstirii Neamț
Mitropolitul Teofan, Arhiepiscopul Pimen, Episcopul Ignatie și Episcopii vicari Calinic Botoșăneanul și Damaschin Dorneanul la Mănăstirea Neamț. Foto: Lucian Ducan / Doxologia

Credincioșii prezenți la hramul istoric al Mănăstirii Neamț au avut prilejul de a aduce cinstire atât moaștelor Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi, ale Sfântului Simeon de la Muntele Minunat şi ale Sfântului Necunoscut, cât și icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Icoana datează din anul 665, a fost pictată în Lida și dăruită de împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul domnitorului moldovean Alexandru cel Bun, în anul 1429.

Mănăstirea Neamț
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț. Foto: Oana Nechifor / Doxologia

Programul liturgic a început cu slujba Aghesmei mici. Episcopul Ignatie al Hușilor le-a vorbit credincioșilor despre Înălțarea Domnului ca „sărbătoare a uimirii atât pentru oameni cât și pentru îngeri”, citându-l pe Sf. Nicolae Cabasila:

„Uimire pentru oameni că se înalță la cer Dumnezeu și pentru îngeri că îl văd pe Om ridicându-se de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl”.

IPS Teofan, IPS Pimen, PS Ignatie, PS Calinic Botoșăneanul, PS Damaschin Dorneanul
Slujba Aghesmei la Mănăstirea Neamț. Foto: Lucian Ducan / Doxologia

În predica rostită la Sfânta Liturghie, Mitropolitul Moldovei a îndemnat la mărturisirea Înălțării Domnului și a dogmelor Bisericii:

„Mărturisim că Fiul lui Dumnezeu, după ce a coborât pe pământ și a locuit printre oameni, după ce a murit și a înviat pentru noi și pentru a noastră mântuire, S-a ridicat la cer, de data aceasta cu trupul pe care l-a luat din Sfânta Fecioară Maria și prin adumbrirea Duhului Sfânt”.

„Aceasta este credința pe care o mărturisim, acesta este adevărul pe care îl proclamăm astăzi, aceasta este dogma care definește viețuirea Bisericii noastre și a noastră, dogma Înălțării cu trupul la cer a Domnului Iisus Hristos, sărbătoare pe care o prăznuim astăzi”.

IPS Teofan
Mitropolitul Teofan la Mănăstirea Neamț. Foto: Lucian Ducan / Doxologia

În cadrul Sfintei Liturghii, monahul Nectarie Chiriță, de la Schitul Cărbuna-Neamț, a fost hirotonit ierodiacon, informează Doxologia.

hirotonie
IPS Teofan hirotonind ierodiacon pe monahul Nectarie Chiriță. Foto: Lucian Ducan / Doxologia

Programul liturgic s-a încheiat cu o slujbă de pomenire pentru ctitorii așezământului monahal și pentru eroii neamului.

IPS Teofan
Parastas de Ziua Eroilor la Mănăstirea Neamț. Foto: Lucian Ducan / Doxologia

Mănăstirea Neamț

Mănăstirea Neamț este cel mai mare și mai vechi așezământ monahal din Moldova, fiind declarat monument istoric.

Ctitorirea mănăstirii îi este atribuită voievodului Petru I Mușat (1375-1391), care a construit aici prima biserică din piatră, astăzi dispărută. Pe amplasamentul mănăstirii existase însă o bisericuță și mai veche, din lemn, numită Biserica Albă, construită de monahi cu un secol înainte.

Biserica actuală din incinta mănăstirii a fost ctitorită de voievodul Ștefan cel Mare la sfârșitul secolului al XV-lea și are hramul Înălțarea Domnului.

Mănăstirea Neamț. Foto: Lucian Ducan / Doxologia

Foto credit: Lucian Ducan / Doxologia

Comentarii Facebook


Știri recente