Preafericite și Preasfinte Părinte Daniel, Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Autocefale a României, foarte iubite și preadorite frate în Hristos și coliturghisitor al Smereniei Noastre, pe cinstita Voastră Preafericire Vă îmbrățișăm frățește în Domnul, adresându-Ne cu bucurie.
Moartea martirică pentru Hristos și pentru neprihănita credință în El a reprezentat pentru Sfânta noastră Biserică încă dintru început un motiv de cinste și de respect față de cel care mărturisește, făcând trimitere la cinstea oferită lui de Domnul, Care subliniază că „oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, și Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu” (Luca 12, 8).
Foarte devreme s-a consacrat ca această cinstire să fie conferită martirilor lui Hristos în fiecare an, după cum mărturisește o scrisoare păstrată în Martiriul Sfântului Sfințit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei, care oferă informații despre întrunirea creștinilor din ziua martiriului Sfântului și scopul acesteia „pentru ca Domnul să ne dăruiască nouă celor ce cu veselie și bucurie ne-am întâlnit să săvârșim după putință ziua martiriului său spre pomenirea celor pătimite și spre exersarea și pregătirea celor viitoare” (Epistula ecclesiae Smyrenensis de martyrio sancti Polycarpi, Ed. H. Musurillo, The Acts of the Cristian Martyrs, Oxford, 1972, 18.2), precum și comunicarea zilei și anului morții mucenicești din Martiriul Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul „pentru ca, întruniți fiind în vremea martiriului, să facem cunoscut pe atletul și mucenicul curajos al lui Hristos” (Martyrium Ignatii Antiocheni, Ed. F. Diekamp-F.X. Funk, Patres apostolici, Tübingen 1913, vol. 2, p. 338).
Urmând acestei tradiții, toți Părinții purtători de Dumnezeu i-au îndemnat pe credincioși să-i cinstească pe martiri, deoarece, după cum amintește arătătorul celor cerești Marele Vasile, în Cuvântul său la Sfinții Patruzeci de Mucenici care au mărturisit în Sevastia „că cinstirea dată celor buni este o dovadă a dragostei noastre față de Stăpânul tuturor„[1] (PG 31, 508.14), și iarăși fiindcă adevărata cinstire a martirilor îi face pe cei ce-i cinstesc vrednici de cinstea mucenicilor, după cuvintele aceluiași Mare Părinte: „Fericește, deci, cu toată inima pe cel care a suferit mucenicia, ca să fii și tu, prin voință, mucenic și să pleci din această lume învrednicit de aceleași răsplăți ca și mucenicii, fără prigoană, fără foc și fără biciuiri„[2] (PG 31, 508.18).
Și dacă cinstirea celor care din dragoste și-au jertfit viața pentru credința fierbinte în Hristos și pentru adevărata dragoste față de El reprezintă recunoștința datorată de Biserică celor ce au împurpurat veșmântul ei prin cinstitele lor sângiuri și au îmbogățit-o cu moaștele lor izvorâtoare de har, recunoștința datorată celor care, mai înainte de martiriu, au săvârșit binefaceri în multe chipuri și au dat spre slujba Bisericii darurile primite de ei de la Dumnezeu, este cu atât mai mare.
Așadar, cu bună dreptate, Sfântul Sinod al Sfintei Biserici (Ortodoxe) a României, prin insuflarea Duhului Sfânt, a ajuns la hotărârea plăcută lui Dumnezeu de a cinsti martiriul iubitorului de Hristos și evlaviosului Constantin Brâncoveanu și al celor patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, împreună cu care fiind întemnițat și chinuit pentru a-și părăsi strămoșeasca credință, acesta a rămas credincios până la moarte (Apocalipsa 2, 10) și a primit răbdător moartea martirică prin decapitare împreună cu fiii și cu însoțitorii săi. Moartea sa mucenicească a reprezentat pecetluirea adevăratei dragoste pentru Hristos și pentru Biserica Ortodoxă, pe care a sprijinit-o cu mărinimie prin nenumărate daruri și binefaceri, printre care se numără: zidirea (ridicarea) de biserici, mănăstiri și paraclise atât în România și în Sfântul Munte, cât și în Constantinopol, cum ar fi biserica Sfântului Nicolae din Galata și biserica Sfintei Paraschevi din Pikridion, întărirea prin orice mijloace a credinței creștine în vremuri dificile și apărarea poporului binecredincios al lui Dumnezeu.
Urmând inițiativei vrednice de laudă și bineplăcute lui Dumnezeu a predecesorului Preafericirii Voastre, a vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist al României, cu privire la Sfinții Martiri Brâncoveni, ați hotărât în Sinod ca, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul lor, care a avut loc la Constantinopol în data de 15 august 1714, să consacrați anul în curs (2014) ca an omagial al Sfinților Martiri Brâncoveni, evidențiind viața și statornicia credinței lor ca model pentru întreaga turmă binecredincioasă a Sfintei Biserici a României.
Răspunzând cu multă bucurie cererii frățești îndreptate Smereniei Noastre de a trimite un reprezentant al Patriarhiei Ecumenice la manifestațiile festive organizate în cinstea Sfinților Martiri Brâncoveni în perioada 14 – 17 august 2014, prin intermediul Înaltpreasfințitului Părinte Grigorie, Arhiepiscop de Thyateira și Marea Britanie, iubitul nostru frate în Hristos și coliturghisitor, care va transmite și scrisoarea noastră patriarhală de felicitare, ne exprimăm marea bucurie atât a noastră personal, cât și a Sfintei Biserici a Constantinopolului, ai cărei fii duhovnicești au fost cinstiții Martiri (Brâncoveni), în ceea ce privește promovarea personalităților acestor sfinți bărbați, în special a lui Constantin Brâncoveanu, care a avut o legătură strânsă cu scaunul nostru patriarhal și cu vrednicii de pomenire predecesori ai noștri, Patriarhii Ecumenici Calinic al II-lea, Dionisie al IV-lea și Calinic al III†‘lea, care l-au apreciat, primul conlucrând cu acesta la reclădirea sfintelor lăcașuri, al doilea fiind cel care l-a uns ca domn al Țării Românești în anul 1688, iar al treilea fiind cel care a alcătuit un canon (liturgic) în cinstea lui.
Felicitându-ne pe noi înșine și unii pe alții cu ocazia acestei cinstite sărbători, care reprezintă cel mai bun motiv de întărire a credinței pleromei binecinstitoare a ambelor Sfinte Biserici ale noastre și de consolidare a legăturilor noastre frățești și pentru mai departe, prin rugăciunile Sfântului Constantin Brâncoveanu și ale celor împreună cu el, al căror har ne rugăm să acopere binecredinciosul popor român, vă îmbrățișăm iarăși cu sărutare frățească și rămânem cu multă dragoste întru Domnul și cu aleasă cinste,
Al Preafericirii Voastre celei cinstite iubit frate întru Hristos,
†Bartolomeu,
Patriarhul Constantinopolului
Trad. Aurelian – Nicolae Iftimiu
[1] Sfântul Vasile cel Mare, „Omilia a XIX-a – La Sfinții Patruzeci de Mucenici”, în Omilii și Cuvântări (PSB, serie nouă, vol. 1), trad. Pr. Dumitru Fecioru, 2009, Ed. Basilica, București, p. 282.
[2] Ibidem.
