Mesaj de condoleanţe adresat familiei PS Mihail al Australiei şi Noii Zeelande

mesaj-de-condoleante

Familiei Preasfințitului Părinte MIHAIL,

Episcopul Australiei şi Noii Zeelande

 

Preasfințite Părinte Mihail,

Îndurerată familie,

 

Am aflat cu multă durere de trecerea din această viață a tatălui Preasfinției Voastre, domnul Ioan Filimon, fiu vrednic al Bisericii noastre.

Iubit de familia sa şi de cei din jur, domnul Ioan Filimon reprezintă pentru cei care l-au cunoscut şi prețuit un model luminos de părinte creştin, care şi-a dedicat viaţa familiei sale, având o credință creștină profundă şi statornică.

Harnic şi devotat, înțelept şi răbdător, domnul Ioan Filimon a unit în viaţa sa rugăciunea cu munca. El şi-a crescut cei trei copii în dragoste față de Dumnezeu şi de Biserică, de frumuseţile locurilor natale şi ale sufletului românesc. În mod deosebit s-a bucurat să ştie că unul din fii săi, Preasfințitul Părinte Episcop Mihail, a ales viața monahală, devenind ierarh al Bisericii noastre şi păstorul spiritual al românilor ortodocși din Episcopia Australiei şi Noii Zeelande.

Purtând cu demnitate şi răbdare crucea suferinței unei boli nemiloase, Dumnezeu l-a chemat la ceruri pe robul Său Ioan, pentru a-i arăta că locul deplinei vindecări „de durere, întristare şi suspin” este viaţa veșnică din Împărăția lui Dumnezeu.

Familia sa, apropiații şi prietenii săi, trăiesc astăzi această pierdere cu o durere profundă, care nu poate fi alinată decât prin rugăciune şi prin pomenire pioasă şi recunoscătoare pentru tot cea ce domnul Ioan Filimon a dăruit în întreaga sa viață.

În aceste momente de întristare aducem mângâiere sufletească familiei îndurerate a Preasfințitului Părinte Mihail, rugându-ne Mântuitorului Hristos, Biruitorul morții şi Domnul vieții, să așeze sufletul robului Său Ioan împreună cu drepții, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârșit, potrivit făgăduinţei Sale: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

 

Cu părintești condoleanțe şi binecuvântări pentru familia îndurerată,

 

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook


Știri recente