Mesaj de condoleanțe adresat familiei domnului Mircea Ionescu Quintus

Vineri, 15 septembrie 2017, Mircea Ionescu Quintus a trecut la Domnul. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a adresat la acest moment trist un mesaj de condoleanţe familiei:

Familiei Domnului Mircea Ionescu Quintus, Preşedinte de onoare al Partidului Naţional Liberal

 Îndurerată familie,

 Am primit cu tristeţe vestea trecerii din această viaţă a distinsului om de stat Mircea Ionescu-Quintus, personalitate marcantă a vieţii politice româneşti şi unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai Partidului Naţional Liberal. 

Om credincios şi român patriot, domnul Mircea Ionescu-Quintus va rămâne în memoria românilor pentru eforturile depuse de-a lungul vieţii în lucrarea de promovare a demnităţii poporului român și de consolidare a democrației în societatea românească.

În aceste momente triste pentru familie şi pentru toţi cei ce l-au cunoscut şi preţuit, adresăm tuturor un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi îi încredinţăm de întreaga noastră compasiune.

Ne rugăm milostivului Dumnezeu să odihnească sufletul credinciosului  Său Mircea Ionescu-Quintus în Împărăţia Sa împreună cu drepţii întru nădejdea Învierii de obşte! 

Cu părinteşti binecuvântări şi sincere condoleanţe pentru familia îndoliată, 

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook


Știri recente