Masteranzi teologi, în vizită la Bruxelles

Vizită la Bruxelles

Un grup de studenţi din cadrul Facultăţilor de Teologie de la Iaşi şi Cluj au vizitat, în perioada 25-27 aprilie 2018, Parlamentul European din Bruxelles, Belgia.

Scopul deplasării a ținut atât de înțelegerea mai bună și mai fundamentată a modului de funcționare a Uniunii Europene, cât și de aprofundarea noțiunilor legate de pastorația din Occident, informează doxologia.ro.

Selecția masteranzilor participanți s-a făcut în urma redactării unui eseu cu tema: „Provocări și perspective pastorale contemporane în context european”.

Câștigătorilor au fost însoţiţi de: Pr. Lect. Dr. Cezar Paul Hârlaoanu, Pr. Sebastian Eugen Teacu, director al Centrului de Formare şi Inovare al Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul” și Pr. Conf. Univ. Dr. Patriciu Vlaicu, gazda acestei întâlniri.

Cea dintâi oprire a tinerilor ieșeni a fost făcută la Facultatea de Teologie din Cluj. Aceștia au fost întâmpinați de către colegii lor clujeni care, mai apoi, i-au însoțit într-o scurtă vizită a obiectivelor religioase importante din zonă: Catedrala Mitropolitană, Seminarul Teologic și Biserica „Schimbarea la Față”.

La Bruxelles teologii au fost primiţi în Biserica Sf. Nicolae de Pr. Prof. Patriciu Vlaicu, care le-a vorbit despre istoricul lăcaşului de cult.

Biserica Sfântul Nicolae este o fostă mănăstire franciscană, aflată cândva într-un stadiu avansat de deteriorare. În anul 2006 a fost cumpărată de către Patriarhia Română, cu sprijinul Statului Român.

Vizita la Parlamentul European

În data de 26 aprilie tinerii au vizitat Parlamentul European, unde au fost întâmpinați de către deputatul Sorin Moise, care le-a vorbit despre bucuria de a-și sluji țara în fața provocărilor europene contemporane.

Mai apoi, studenții au vizitat Hemiciclul – sala în care au loc şedințele Parlamentului European şi Muzeul de Istorie Europeană din Bruxelles.

Ultima zi a început cu participarea tinerilor la rugăciunile de dimineață în Biserica „Sfântul Nicolae”, continuând apoi cu vizitarea Basilicii Sacré-Coeur și a locației Grande Place.

Comentarii Facebook


Știri recente