„Mărturisirea Adevărului ca mod de viață” – Diac. Ionuț Mavrichi a conferențiat la Universitatea din Iași

Diaconul Ionuț Mavrichi, consilier patriarhal în cadrul Biroului de Presă al Patriarhiei Române, a conferențiat joi în Sala Senatului a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Tema întrunirii a fost Mărturisirea Adevărului ca mod de viață.

Evenimentul a fost primul din seria manifestărilor prilejuite de Zilele Pro Vita Iași 2017.

Evenimentul a dorit să aducă în atenția ascultătorilor problema mărturisirii de credință ca mod de viață într-o lume în care e din ce în ce mai necesar să ne putem articula și coerent dar și ferm opiniile, și mai ales valorile pe care le reprezentăm în societate. Astfel de discuții sunt fără îndoială absolut necesare a declarat părintele diacon pentru doxologia.ro.

Zilele Pro Vita reprezintă un ansamblu de evenimente organizate anual de Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor, în cadrul cărora sunt abordate teme de interes general legate de familie, de educație și de provocările la care este supusă societatea contemporană.

Tema din acest an are la bază conceptul de mărturisire a adevărului ca mod de viață, în contextul declarării anului 2017 ca An comemorativ al apărătorilor Ortodoxiei în perioada comunismului.

Departamentul Pro Vita a fost înființat în anul 2011 și este parte a Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor.

Comentarii Facebook


Știri recente