Mărturiile Sfinților Evangheliști despre Botezul Mântuitorului

Botezul lui Iisus constituie momentul central al tripticului pregătitor sau al „trilogiei sinoptice” despre începutul slujirii publice a Domnului: propovăduirea Sfântului Ioan Botezătorul, Botezul lui Iisus în râul Iordan și ispitirea lui Iisus. Redactarea Sfântului Luca urmează Evanghelia după Marcu, căreia însă îi aduce unele modificări care evidențiază intențiile sale teologice și parenetice. În timp ce Sfântul Marcu introduce evenimentul într-un mod solemn, din cauză că intră în scenă „cel mai tare”, după cum proorocise Înaintemergătorul, Sfântul Luca menționează numai în treacăt Botezul lui Iisus; însă menționează prezența poporului și faptul că Iisus se afla în rugăciune în momentul manifestării dumnezeirii treimice.

În ceea ce privește Botezul Mântuitorului, la cei trei autori sinoptici, acest episod prezintă două aspecte destul de diferite între ele: Botezul pe care Ioan îl administrează Mântuitorului este un eveniment public, constatat de martori oculari, însă numai față de Mântuitorul S-a arătat dumnezeirea treimică de care a fost nedespărțit în timpul întrupării și activității sale kenotice în lume: numai El L-a văzut pe Duhul Sfânt arătându-Se „în chip trupesc, ca un porumbel”, și aude cuvintele Tatălui.

Istorisirea Sfântului Luca prezintă o serie de trăsături originale și semnificative. Luca nici măcar nu-l menționează cu numele pe Ioan Botezătorul a cărui istorie până la întemnițarea lui de către Irod abia o expusese anterior (Lc. 3, 19-20). Sensul este clar: odată cu Botezul Mântuitorului, perioada lui Ioan Botezătorul s-a încheiat. Și mai categorici, Evangheliștii Marcu și Matei subliniază deosebirea dintre Botezul Mântuitorului și teofania Sfintei Treimi. Luca mai spune apoi că Iisus Domnul se afla în rugăciune, după cum obișnuia înaintea momentelor hotărâtoare pentru misiunea Sa. Și notează că, dacă Iisus Domnul poate vedea pe Duhul Sfânt, îl vede „în chip trupesc” (Lc. 3, 22). Cuvântul rostit de Dumnezeu Tatăl este de fapt formula întronării regale din Ps. 2, 7: „Tu ești Fiul Meu”, prin care Tatăl recunoaște public dumnezeirea Fiului Său întrupat prin Duhul Sfânt.

Aceste date lasă să se întrevadă sensul pe care Evanghelistul Luca îl dă evenimentului. Botezându-Se, Mântuitorul încheie perioada pregătitoare, de pocăință, a întregului popor al lui Dumnezeu. Fiul primește Duhul, ca toți profeții, pentru a fi purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Însă Iisus este mai mult decât un profet, deoarece mesajul Său este vestea bună definitivă adusă de Dumnezeu întrupat, al cărei subiect și obiect este în același timp. Dumnezeu Tatăl îl recunoaște ca Fiul Său pe care L-a trimis în lume și prin care lucrează ne-împărțit și ne-despărțit, în mod plenar Duhul Sfânt, spre deosebire de profeți în care Duhul Sfânt a fost dăruit numai parțial. Persoana, misiunea și mesajul Mântuitorului Hristos sunt unice deoarece El este Fiul Unic al lui Dumnezeu.

„Cu robii vine Stăpânul, cu vinovații Judecătorul”

„După ce a fost botezat tot poporul, a fost botezat și Iisus”, spune Sfântul Luca. Deci tot poporul a fost botezat înainte de Iisus; așadar, Botezul lui Ioan încheie această perioadă de pregătire pentru venirea lui Hristos. Botezul lui Iisus nu este indicat decât printr-un cuvânt, în timp ce în Evanghelia după Matei există un dialog între Iisus și Ioan despre împlinirea dreptății lui Dumnezeu. Pentru Biserica primară a existat o serioasă problemă în legătură cu Botezul lui Iisus: dacă Iisus este fără păcat, a avut într-adevăr nevoie de Botez? Iisus Se supune Botezului pentru a arăta că vrea să ducă la împlinire planul lui Dumnezeu de mântuire a omului și de restaurare a întregii creații ca Noul Adam. „Să împlinească toată dreptatea”, adică planul lui Dumnezeu, solidaritatea Sa ca om cu lumea păcătoasă până la jertfă. „Cu robii vine Stăpânul, cu vinovații Judecătorul, ca să se boteze”, comentează Sfântul Ioan Gură de Aur. Este o alegere care face parte din taina kenozei, sau a smeririi de bunăvoie a lui Dumnezeu. Evanghelistul Matei ne oferă un răspuns asemănător, însă insistă pe aspectul ascultării. Mântuitorul începe să împlinească ceea ce și-a asumat, mergând spre Golgota. Coborârea și ieșirea din apa Iordanului prefigurează destinul Său de suferință și moarte, înmormântarea și Învierea Sa. „Fără să se facă El însuși păcătos printr-o naștere întru totul identică cu a noastră, El ia răspunderea pentru păcatul nostru, din solidaritate iubitoare cu noi†¦ Astfel, prin Botezul Său de la Ioan, Hristos începe lucrarea de mântuire în firea omenească, punând temeiul eliberării ei de urmările păcatului, și deci și al eliberării firii de păcatul însuși și de urmările lui”.

Sfântul Luca interpretează Botezul lui Iisus ca pe o teofanie, o revelație a lui Dumnezeu în Fiul Său întrupat prin Duhul Sfânt. Această teofanie cuprinde trei elemente: cerul care se deschide permițând astfel comunicarea dintre cer și pământ (dintre Dumnezeu și oameni, „tot poporul”), coborârea Duhului Sfânt și vocea cerească. În Mc. 1, 10-11, cele trei elemente formează o revelație rezervată numai lui Iisus; Sfântul Luca prezintă în schimb primele două ca evenimente concrete, astfel încât adaugă: „în chip trupesc”. Probabil că, în acest mod, Luca afirmă efectiv realitatea acestei experiențe, care nu trebuie confundată cu o reflecție sau un sentiment. Ne aflăm înaintea unei scene asemănătoare cu cea din Lc. 24, 42-43, când Iisus înviat mănâncă pește. „Atunci la Botez s-a arătat și porumbelul ca să arate, ca și cum ar fi arătat cu degetul, celor de față și lui Ioan pe Fiul lui Dumnezeu. Dar nu numai pentru aceasta, ci ca să afli și tu că vine Duhul și peste tine când te botezi” (cf. Sfântul Ioan Gură de Aur, „Omilii la Matei”).

Spre deosebire de relatarea lui Marcu, coborârea Duhului Sfânt peste El nu este o noutate, deoarece El este încă din momentul întrupării nedespărțit de Duhul Sfânt. Momentul epifaniei de la Botez nu este altceva decât o confirmare a unirii și comuniunii care există între Persoanele Sfintei Treimi din veșnicie.

Coborârea Duhului Sfânt peste Iisus este interpretată de Sfântul Luca ca o ungere profetică deoarece împlinește profeția din Is. 61, 1 în timpul cuvântării inaugurale rostite la sinagoga din Nazaret.

Botezul lui Iisus nu are valoarea unei regenerări sau a unei nașteri din nou, nici a unei inițieri ca în cazul nostru, ci a unei împuterniciri de către Tatăl în Duhul. Iisus nu a primit Duhul Sfânt ca o consecință a Botezului, ci ca un act de solidaritate cu cei păcătoși.

În legătură cu Duhul Sfânt care S-a coborât peste Iisus „în chip de porumbel”, Sfântul Ioan Hrisostom se întreabă: „Dar pentru ce s-a pogorât Duhul în chip de porumbel? Și răspunde: Porumbelul este o pasăre blândă și curată. Și s-a arătat în chip de porumbel, pentru că Duhul Sfânt este duh de blândețe. De altfel, porumbelul ne mai aduce aminte și de o istorie veche. De demult, când potopul a cuprins toată fața pământului și tot neamul omenesc era amenințat cu pieirea, s-a arătat această pasăre; a arătat că a încetat potopul și prin ramura de măslin, pe care a adus-o, a binevestit liniștea obștească a lumii. Toate acestea au fost o preînchipuire a celor viitoare. Pe vremea aceea faptele oamenilor erau cu mult mai rele și oamenii erau vrednici de mult mai mare pedeapsă. Îți aduc aminte de istoria aceasta, ca să nu deznădăjduiești. Că și atunci, deși faptele erau de deznădăjduit, totuși Dumnezeu a adus dezlegare și îndreptare; atunci prin pedeapsă; acum însă prin har și dar nespus. De aceea se arată și la Botez porumbelul, nu aducând o ramură de măslin, ci arătând pe Cel ce ne eliberează din toate relele și dându-ne bune nădejdi. Porumbelul nu mai scoate din corabie un singur om, ci, arătându-se, ridică la cer întreaga lume, iar în loc de stâlpare de măslin aduce întregii lumi înfierea”.

Vocea Tatălui din cer care afirmă: „Tu ești Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit” este o combinație între Ps. 2, 7 și Is. 42, 1. Ea se adresează lui Iisus ca Fiu și rob deoarece asumă puterea pe care o deținea din veșnicie și ca om, încă din momentul zămislirii. Glasul Tatălui confirmă că Iisus este Unul din Treime și lasă să se înțeleagă că epifania Treimii, din care El Însuși face parte, trebuie pusă în legătură cu teofania din Vechiul Testament, la care sunt martori profeții. „Că prin Duhul Sfânt se arată clar că Hristos este Fiul lui Dumnezeu”.

Sfântul Luca vede în Botezul lui Iisus proclamarea filiației Sale dumnezeiești de către Tatăl. Botezul și revelația de la Iordan trebuie considerate punctul de plecare al activității și misiunii istorice a Domnului și Mântuitorului Hristos. Dumnezeu este prezent în istorie și în viața celor ce-L vor accepta și-și vor asuma Botezul în Iisus Hristos, Fiul Unic al lui Dumnezeu.

(Articol publicat în Ziarul Lumina de Duminică, Ediția din data de 6 ianuarie 2013, apărut sub semnătura Pr. prof. dr. Constantin Preda)

Comentarii Facebook


Știri recente