Mângâiere duhovnicească pentru credincioșii Parohiei „Sfânta Cruce” – Torino 2

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, vineri, 1 martie 2013, preoții din Protoieria Piemonte 1 au oficiat Taina Sfântului Maslu în biserica Parohiei „Sfânta Cruce” – Torino 2, la care au participat numeroși preoți și credincioși. După săvârșirea acestei Sfinte Taine, părintele Protopop Lucian Roșu a adresat un cuvânt de mulțumire celor prezenți, încredințându-i că Dumnezeu nu le va trece cu vederea truda și efortul depus prin participarea la Sfintele Slujbe, chiar și după o zi grea de muncă.

De asemenea, toți cei prezenți au avut bucuria să asculte un cuvânt de învățătură rostit de părintele Livius Todirașcu de la Parohia „Sfântul Ierarh Teotim al Tomisului” din Giaveno, potrivit episcopiaitaliei.it.

După slujba Sfântului Maslu a avut loc o agapă frățească oferită de Parohia „Sfânta Cruce”-Torino 2.

Comentarii Facebook


Știri recente