Mănăstirea Nera și-a cinstit ocrotitoarea. Sfânta Liturghie a fost oficiată de PS Lucian

În ziua de cinstire a Sfintei Cuvioase Parascheva, Mănăstirea Nera din județul Caraș-Severin şi-a sărbătorit ocrotitoarea. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Lucian a oficiat Sfânta Liturghie în Paraclisul Buna Vestire al așezământului monahal.Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului.

La hram au fost prezenți numeroși pelerini din întreg Banatul, precum și din alte zone ale țării. Credincioșii au avut bucuria să se închine la veșmântul Cuvioasei Parascheva, informează Diac. Pavel Canea, Darius Herea de la Biroul de Presă al Eparhiei.

În cuvântul rostit în data de 14 septembrie 2017, Episcopul Caransebeșului a evidențiat importanța și dedicarea maicilor de la Mănăstirea Nera în a înfăptui binele.

Ne bucurăm că maicile se ostenesc cu timp și fără timp, atât pentru viața duhovnicească, tot ceea ce înseamnă împlinirea rânduielilor vieții mănăstirești, cât și pentru ajutorarea celor bolnavi. Știm foarte bine că produsele nera alină suferințele multor bolnavi din țara noastră și nu numai, a arătat Părintele Episcop Lucian.


Mănăstirea Nera, aflată sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, se află la 20 km de Oraviţa, în Munţii Locvei, în apropierea localităţii Sasca Montană. Principalul ctitor al aşezământului monahal este domnul dr. Pavel Chirilă, fost director al Asociaţiei Christiana din Bucureşti.

În mănăstire se prepară şi produse naturiste pentru tratarea unor afecţiuni trupeşti, dar şi pentru consum alimentar. Mănăstirea are şi o bibliotecă, ateliere de pictură, de litografie, de croitorie şi de sculptură în lemn.

Foto credit: Episcopia Caransebeșului

Comentarii Facebook


Știri recente