A fi în voia Domnului şi a o împlini cu ajutorul Lui reprezintă, cred, cea mai tulburătoare trăire a răstimpului. Adică a verticalei pe care urci zilnic, ca pe o golgotă, adunându-te în rugăciune, străduindu-te să rodeşti în ea pe măsura sincerităţii nevoirii tale. Iată o formă harică de a zidi ziua însăşi, cu toate cele pământene ale ei, căci într-o mănăstire de maici, cum este cea de la Nera, din Episcopia Caransebeşului, ziua se înalţă, cărămidă cu cărămidă, ca o cetate în care este încununat împărat aproapele.
La început a fost doar gândul profesorului universitar dr. Pavel Chirilă, om al zonei, care cunoscând „duhul bun al locului“ a hotărât să ridice la Slatina-Nera, din apropierea Sascăi Montane, în Munţii Locvei, judeţul Caransebeş, pe malul stâng al râului Nera, o mănăstire de maici. Apoi a apărut un bordei în care s-au aşezat în 1994 două măicuţe, care „ardeau“ în dorul slujirii lui Hristos. După o primă iarnă petrecută doar cu grâu fiert şi miere, li s-au alăturat alte câteva surori în Domnul.
Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.
