Mănăstirea Feredeu în sărbătoare. IPS Timotei a liturghisit de hramul lăcașului de cult

Ocrotitorul Mănăstirii Feredeu din protopopiatul Lipova, Sfântul şi slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul, a fost prăznuit în acest an cu multă bucurie de obştea monahală şi pelerinii care frecventează această mănăstire.

Bucuria a fost prilejuită şi de prezenţa IPS Timotei al Aradului care a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară din curtea mănăstirii, ne-a transmis Protos. Iustin Popovici.

Chiriarhul, în cuvântul său, a vorbit despre Profetul sărbătorit care, deşi nu a lăsat mărturii scrise, a rămas în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie, precum şi în cultura popoarelor prin faptele minunate, fiind considerat al doilea înaintemergător al Mântuitorului.

În teologie, termenul ca atare depăşeşte înţelesul obişnuit, fiind legat de îndreptarea credincioşilor ca şi ferirea lor de abateri de la calea adevărului religios, întărind predica prin semne convingătoare. În modul acesta misiunea profetică aduce folos în viaţa societăţii întărind comuniunea între oameni şi a acestora cu Dumnezeu, a adăugat Înaltpreasfinţia Sa.

Comentarii Facebook


Știri recente