Mănăstirea Antim își va serba joi ctitorul și ocrotitorul, pe Sfântul Antim Ivireanul (Program)

Mănăstirea Antim din Capitală își va serba joi, 27 septembrie 2018, ctitorul și ocrotitorul, pe Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești.

Programul liturgic de hram va începe de miercuri seară, când va fi oficiată slujba de Priveghere ce va cuprinde: Vecernia Mare cu Litie și Utrenia.

De Sfântul Antim, după slujba Acatistului și Ceasurile, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, va oficia Sfânta Liturghie.

Potrivit Secretariatului Mănăstirii, la finalul slujbei vor fi împărțite pachete alimentare tuturor celor prezenți la hram.

Joi după-amiază, la Mănăstirea Antim va avea loc un eveniment cultural dedicat Anului Centenar. Piesa de teatru „Cinstim jertfelnicia dragostei de țară” va fi pusă în scenă de Compania Civic Art începând cu ora 19:30 în Sala Mare a Bibliotecii Sfântului Sinod, din curtea așezământului monahal bucureștean.

Mănăstirea Antim din Capitală a fost construită între anii 1713-1715, prin strădania Sfântului Antim Ivireanul, pe atunci Mitropolit al Ungrovlahiei, după planurile întocmite chiar de acesta. Așezământul monahal își mai serbează hramul și în Duminica Tuturor Sfinților.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente