Mamă, eu cresc! Tu ce faci? – Diac. Sorin Mihalache va conferenția la München

Mamă, eu cresc! Tu ce faci? este tema viitoarei conferințe susținute sâmbătă, 17 noiembrie, la München, de Diac. Sorin Mihalache.

Evenimentul va fi găzduit de Capela „Sf. Siluan Atonitul” de la Centrul Bisericesc din München și se va desfășura după Slujba Vecerniei, oficiată de la ora 18:00.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al Mitropoliei Germaniei,  Părintele Sorin Mihalache va încerca în timpul conferinței „să ofere jaloane referitoare la procesul de educaţie, cu privire la împreună creşterea copiilor şi a părinţilor, la modul devenirii personale şi mutuale, la ce este important in educaţie, nu doar pentru copii, ci şi pentru părinţi”.

Părintele diacon Sorin Adrian Mihalache este licenţiat în matematică şi teologie, a absolvit cursuri de master în psihologie, filosofie, teologie şi fizică teoretică, iar din anul 2010 este doctor în Filosofie al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.

Realizează şi moderează emisiunea „Lumina celui nevăzut” la TV Trinitas a Patriarhiei Române, este coordonator al Centrului de Studii Interdisciplinare în Religie şi Ştiinţă al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă” din Iaşi, fiind implicat şi în alte proiecte şi activităţi cu specific interdisciplinar.

Foto Credit: Mitropolia Germaniei

Comentarii Facebook


Știri recente