Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România

În seara zilei de sâmbătă, 4 mai 2013, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, o delegație a Patriarhiei Române condusă de către Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a adus în România Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim cu un avion special.

Avionul a aterizat pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din București în jurul orei 19:40. În salonul oficial al aeroportului s-au aflat delegați ai Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureștilor și ai altor eparhii ale Patriarhiei Române din sudul țării pentru a primi Lumina Sfântă și a o oferi preoților și credincioșilor.

„Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Părintelui Patriarh Daniel delegația Patriarhiei Române s-a deplasat în cetatea sfântă, în Ierusalim, pentru a aduce și anul acesta Sfânta Lumină. Este al V-lea an consecutiv când Sfânta Lumină este adusă în București și de aici pleacă în toată țara. Sfânta Lumină s-a coborât astăzi la or 14:20”, a precizat Preasfințitul Părinte Varsanufie, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere (orele 24.00) de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului și credincioșilor prezenți la Catedrala patriarhală.

De la Aeroportul Internațional Henri Coandă, Lumina Sfântă de la Ierusalim este dusă cu trei avioane de mici dimensiuni la Suceava, Satu-Mare (cu escală în municipiul Cluj-Napoca) și Timișoara pentru clerul și credincioșii ortodocși din nordul României.

Comentarii Facebook


Știri recente