Lucrările Cercului pastoral nr. 4 din Protopopiatul Ploiești

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel s-a organizat, astăzi, 15 ianuarie 2013, o nouă sesiune a Cercului Pastoral nr. 4 la Parohia Tătărani din Protoieria Ploiești, care a inclus și manifestări dedicate poetului național Mihai Eminescu, după cum informează Protoieria Ploiești.

Programul zilei a fost următorul: oficierea Sfintei Liturghii în biserica parohială, Taina Sfântului Maslu, Slujba Parastasului, iar la final a fost susținut de către Părintele Dragoș Iftimi de la Parohia Goga referatul cu tema: „Religiozitatea poeziei lui Mihai Eminescu…la 163 de ani de la nașterea marelui poet”.

Un grup de elevi de la Școala cu clasele I-IV din Tătărani a susținut un scurt recital de poezie religioasă.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Protopop Ștefan Mușat a rostit un cuvânt de învățătură cu tema: „Eminescu – omul lui Dumnezeu”.

Comentarii Facebook


Știri recente