Liturghii arhierească și sfințirea capelei parohiale la biserica Postelnicu Fir din Craiova

Sute de credincioși craioveni au participat la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Inalt Preasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei la Biserica Postelnicu Fir din Craiova, în cea de a VI-a Duminică de după Sfintele Paști, a „vindecării orbului din naștere”. Cu acest prilej, Mitropolitul Olteniei a săvârșit și slujba de sfințire a picturii din Capela parohială cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, după cum ne-a precizat Diac. Ioniță Apostolache.

După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Părinte a tâlcuit minunea vindecării orbului din naștere, relatată de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan (IX, 1-38). La finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a vorbit celor prezenți despre importanța actului de sfințire a lăcașului de cult.

„«Această casă Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o și Duhul Sfânt a sfințit-o», o rugăciune pe care noi o citim ori de câte ori se sfințește vreo biserică. Rugăciunea aceasta o întâlnim atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. În Legea Veche, ea își are rădăcina și conținutul în zidirea templului din Ierusalim, început de David și finalizat de Solomon. Acest templu avea menirea să reunească poporul ales cu Dumnezeu. Până la venirea Mântuitorului Hristos în lume, această legătură a fost posibilă pentru că Dumnezeu nu l-a părăsit niciodată pe om după ce protopărintele Adam a căzut în păcat și a continuat, în multe feluri și în multe chipuri, să se descopere în mijlocul poporului Său. După întruparea Fiului Său, Dumnezeu s-a sălășluit în sufletele noastre pentru că El S-a întrupat și s-a făcut Om. Astfel, firea omenească se unește cu cea dumnezeiască și alcătuiesc împreună o persoană, Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos. El se face așadar Părinte al nostru, iar noi, fii Săi, îl numim cu adevărat Tată. Prin urmare, de la venirea Domnului în lume nu mai suntem străini casei Sale și apropiați ai Săi, ci suntem în El și El este în noi. Așadar, putem spune cu adevărat că plină este de slavă casa aceasta, căci Duhul Sfânt se pogoară peste Sfânta Biserică și ce bucurie poate să fie mai mare decât aceasta, când Dumnezeu se arată în poporul Său, sfințește cele ale Sale și cu adevărat Biserica devine casă a Tatălui Ceresc, așa cum ne spune Domnul nostru Iisus Hristos: «Casa Tatălui Meu, casă de rugăciune se va chema»”, a spus IPS Părinte.

Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au fost transmise în direct de postul de televiziune TVR Craiova.

Comentarii Facebook


Știri recente