Liturghie și conferință la împlinirea a 377 de ani de la aducerea moaștelor Sf Parascheva la Iași

Împlinirea a 377 de ani de la aducerea moaștelor Sfintei Parascheva a fost sărbătorită miercuri, 12 iunie, prin oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala din Iași și prin Conferința cu tema „Binefacerile Sfintei Parascheva”.

Manifestările au început în cursul dimineții de miercuri la Catedrala Mitropolitană din Iași cu oficierea Sfintei Liturghii. În cadrul slujbei a fost pomenit domnitorul Vasile Lupu al Moldovei, în timpul căruia sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva au fost aduse la Iași.

Liturghia a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

La finalul slujbei, pr.  prof. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, a vorbit despre importanța evenimentului din 1641.

Părintele decan a spus că pomenirea aducerii moaștelor unor sfinți este „un moment de aducere aminte cu recunoștință de înaintașii care au îndeplinit acest lucru, în cazul de față Voievodul Vasile Lupu și doamna sa Todosca” din vremea Mitropolitului Varlaam al Moldovei”.

Conferință despre Binefacerile Sfintei Parascheva

Tot în cursul zilei de miercuri, de la ora 18:00, a avut loc o nouă ediție a întâlnirilor Serile Doxologia.

La Muzeul Mitropolitan din Iași, conferința a debutat cu vernisajul expoziției „Sfânta Parascheva de la Iași – Mărturii scrise”, în cadrul căreia a  fost expusă o fotocopie a documentului care atestă donarea de către Partenie I, Patriarhul Constantinopolului, a moaștelor Sfintei.

La conferință au participat pr. Ion Vicovan, arhim. Dosoftei Șcheul, arhim. Valerian Radu, și pr. Bogdan Racu, care au evidențiat cele mai importante momente din viața Sfintei Parascheva și unele din minunile săvârșite aceasta.

Aducerea moaștelor la Iași

În anul 1641, după ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, cârmuitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva „pentru sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei (Țara Moldovei, n.n.)”, după cum se spune în „scrisoarea sinodicească”.

Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei). Ajungând la Galați, apoi la Iași, pe 13 iunie, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de Sfântul Mitropolit Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși.

Foto credit: doxologia.ro

Comentarii Facebook


Știri recente