Liturghie misionară în municipiul Satu Mare

În Duminica a XXIX-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului s-a aflat in mijlocul credinciosilor Parohiei „Nașterea Domnului” din Municipiul Satu Mare, informează TRINITAS TV.

Preasfintia Sa a oficiat Sfânta Liturghie însoțit de un sobor de preoți si diaconi, în prezența unui număr mare de credincioși.

Biserica se află la stadiul de pictură, piatra de temelie a bisericii fiind pusă in anul 1990, iar lucrările de construcție au fost demarate în 1996.

Parohia „Nașterea Domnului” deservește un număr de 4.000 de credincioși.

Comentarii Facebook


Știri recente