Liturghie arhierească la Catedrala mitropolitană din Iași

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul a săvârșit ieri, la Catedrala mitropolitană din Iași, Sfânta Liturghie. Peste 4.000 de pelerini din orașul Voluntari, județul Ilfov, au venit la Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva, informează „Ziarul Lumina”.

Pelerini din toate colțurile țării se află în aceste zile la Iași pentru a se închina la moaștele Sfinților Parascheva și Simeon din Muntele Minunat, dar și icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromița”. Programul liturgic de la Catedrala mitropolitană din Iași a cuprins săvârșirea Sfintei Liturghii. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Preasfinția Sa l-a hirotonit diacon pe tânărul Claudiu Lutic. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul „Basileus” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași. Oamenii au așteptat la rândul format vreme de câteva ore. Pe chipurile lor se putea citi mulțumirea pentru că au ajuns și anul acesta în cetatea Iașului ca să o cinstească pe Sfânta Parascheva. Mulți dintre cei care au trecut ieri-dimineață prin dreptul celor două racle au rămas, vreme de câteva minute, în dreptul baldachinului pentru a spune o rugăciune. „M-am rugat pentru familia mea, pentru iertarea păcatelor și pentru mântuirea sufletelor noastre. Vin de cinci ani la Sfânta Parascheva. Sunt atrasă de dragostea pe care o am față de Cuvioasa. Aș veni în fiecare zi la Sfânta Parascheva dacă aș locui mai aproape. În preajma Sfintei Parascheva, nădăjduim că Dumnezeu ne ajută să fim mai buni”, a declarat Marieta Mușat din București.

Pelerinii din Voluntari au cinstit-o pe Sfânta Parascheva

Peste 4.000 de pelerini din orașul Voluntari, județul Ilfov, s-au închinat ieri-dimineață la moaștele Sfintei Parascheva, la cele ale Sfântului Simeon din Muntele Minunat și la copia icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromița”. Pelerinajul a început joi seară, când localnicii din Voluntari au plecat spre Iași în cele 80 de autocare. Pelerinii din sudul țării au venit în capitala Moldovei prin purtarea de grijă a primarului orașului Voluntari, Florentin Pandele, care are evlavie la Sfânta Parascheva. „Cei 4.000 de pelerini au venit în 80 de autocare din orașul Voluntari. Este al șaselea an de când particip la acest pelerinaj, organizat la cererea noastră, a locuitorilor din Voluntari. Cele 80 de autocare au fost însoțite de ambulanță și de Poliția Comunitară. Personal, plec de la Sfânta Parascheva cu multă pace în suflet. Cred în puterea rugăciunii Sfintei Parascheva care mijlocește pentru noi înaintea lui Dumnezeu. Numărul mare de oameni care au venit la Sfânta Parascheva arată dragostea pe care o au față de sfinții lui Dumnezeu”, a declarat Ileana Apopei, membru în comitetul de organizare al pelerinilor din Voluntari.

Comentarii Facebook


Știri recente