Liturghie Arhierească la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Mioveni

Biserica maramureșeană din orașul Mioveni și-a sărbătorit la 30 ianuarie 2013 hramul, închinat Sfinților Trei Ierarhi. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, după cum informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.

Înaltpreasfinția Sa a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură, amintind de importanța cinstirii celor Trei Sfinți Ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan, dar și de eforturile enoriașilor din această parohie care au avut ca rezultat finalizarea frumoasei biserici maramureșene din orașul Mioveni.

La îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, construcția acestei biserici a început în 2009, fiind finalizată până în luna decembrie a acelui an. Lucrările au fost executate de o echipă de meșteri tâmplari condusă de părintele Ion Pop din Poienile Izei.

Departamentul Economic și Construcții al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a supravegheat permanent această importantă construcție care se distinge prin arhitectura unică în peisajul spiritual al acestei urbe. De asemenea, Parohia Sfinții Trei Ierarhi a primit din partea Eparhiei un important sprijin financiar pentru definitivarea acoperișului bisericii.

Un ajutor deosebit a fost oferit de Primăria orașului Mioveni, dar și de credincioșii parohiei.

Un rol deosebit în coordonarea lucrărilor aparține preoților slujitori rânduiți pentru această biserică: Ionuț Tudor, Cozmin Țuțuianu și Ștefan Marius.

Prin această impunătoare construcție se împlinește un gând al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, care a îndemnat să se ridice câte o biserică maramureșeană în fiecare protopopiat din cuprinsul Eparhiei, numărul acestora ajungând până în prezent la cinci.

Comentarii Facebook


Știri recente