Liturghie arhierească în Parohia Beria

Duminică, 4 mai, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a slujit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Parohia Beria, com. Oporelu.

În cuvântul de învățătură, potrivit episcopiaslatinei.ro, Preasfinția Sa a tâlcuit evanghelia duminicii a III-a după Paști, a femeilor mironosițe: „Din această evanghelie învățăm că trebuie să-L slujim pe Dumnezeu după putința și înțelegerea noastră, și El va avea grijă să prăvălească această piatră grea care ne ține legate mintea și gândirea mai mult de cele materiale, de cele trecătoare, și nu ne lasă să-L înțelegem așa cum ni S-a revelat El. Citiți Sfintele Evanghelii și vedeți că Mântuitorul nu S-a arătat preocupat atât de cele din lumea aceasta, cât de cele de dincolo! Nu S-a arătat niciodată îngrijorat de faptul că ─ de exemplu ─ romanii cotropiseră Țara Sfântă, chiar dacă iudeii vedeau în El peliderul eliberator de aceia; nu L-a interesat cine era rege în vremea aceea peste Israel, cu toate că Irod s-a temut de El că îi va lua locul; nu L-a interesat politica! Întotdeauna mesajul învățăturilor Sale avea în vedere pregătirea pentru lumea și viața de dincolo de moarte, pentru Împărăția Cerurilor”.

Comentarii Facebook


Știri recente