Liturghie arhierească în Biserica “Maica Precista” din Ploiești

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la Biserica “Maica Precista” din municipiul Ploiești, Protoieria Ploieşti Nord, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârșit, vineri, 25 martie 2016, Sfânta Liturghie.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a arătat că Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi mai ales Maxim Mărturisitorul ne spun că îngerul s-a minunat de curăţia gândurilor Fecioarei: „Un înger s-a minunat când a văzut atâta curăţie pe pământ, pentru că la Buna Vestire a avut loc întâlnirea cerului cu pământul. Puterea Celui Preaînalt te va umbri, adică lucrarea cea mai presus de lumea aceasta s-a întâlnit cu cea mai curată făptură pe care oamenii au putut-o oferi lui Dumnezeu”.

Biserica Parohiei “Maica Precista” este monument istoric. Din patrimoniul acestei parohii fac parte o icoană a Maicii Domnului dăruită de Ţarul Alexandru al II-lea, dar şi un fragment din Sfintele Moaşte ale Sfintei Ecaterina. În prezent, biserica este într-un amplu proces de restaurare.

Biserica „Maica Precista”, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” este unul dintre monumentele religioase, istorice şi de artă ale municipiului Ploieşti şi aparţine patrimoniului local şi naţional. Actualul edificiu, conform pisaniei, este construit în vremea Domnitorului Ioan Alexandru Şuţu la data de 10 mai 1820.

Foto: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente