Lanțul Sfântului Apostol Petru, cinstit în parohia vâlceană Foleștii de Sus

Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a poposit miercuri, 16 ianuarie, în mijlocul credincioșilor din comuna Tomșani, județul Vâlcea. Cu acest prilej, a oficiat Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din Parohia Foleștii de Sus, care și-a serbat hramul, informează „Ziarul Lumina”.

Sărbătoarea Cinstirii lanțului Sfântului Apostol Petru, prăznuită miercuri, 16 ianuarie, a adunat câteva zeci de credincioși în parohia vâlceană Foleștii de Sus, care și-a serbat hramul. Prezent la eveniment, PS Emilian Lovișteanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După Sfânta Evanghelie, PS Emilian a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat lucrarea misionară a Sfântului Apostol Petru, îndemnându-i pe credincioși să-l păstreze drept model de smerenie și sfințenie în lucrarea lor pentru dobândirea Împărăției cerurilor. La final, arhiereul râmnicean a apreciat activitatea liturgică a preoților Vasile Emanoil Găman și Ion Găman, tată și fiu, felicitându-i pentru frumoasa activitate pastorală și misionară desfășurată în cadrul parohiei.

După slujbă, PS Emilian le-a dăruit copiilor de la Școala cu clasele I-VIII Foleștii de Sus pachete cu dulciuri. Micuții sunt participanți activi în proiectele de catehizare „Hristos împărtășit copiilor” și „Alege școala!”. La final, toți credincioșii prezenți la sărbătoare s-au bucurat duhovnicește împreună cu soborul de preoți, la o tradițională agapă frățească.

Comentarii Facebook


Știri recente