„La umbra crucii Tale”: Elevi bihoreni în festival de cântări religioase

17 grupuri de elevi din cuprinsul Protopopiatului bihorean Marghita au interpretat duminica aceasta cântece religioase specifice Postului Mare în cadrul Festivalului La umbra Crucii Tale.

Evenimentul din 2 aprilie 2017, ajuns la ediția a doua, a avut loc cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva din orașul Marghita.

Sub îndrumarea unui cadru didactic și a preotului paroh, fiecare grup a pregătit câte două cântări specifice perioadei liturgice.

Această manifestare a fost organizată de Episcopia Oradiei în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Asociația Părinți pentru Ora de Religie și Asociația Femeilor Ortodoxe Române.

Festivalul are ca obiectiv consolidarea parteneriatului Școală-Biserică-Familie prin identificarea, promovarea și conservarea patrimoniului spiritual local, notează site-ul oficial al Eparhiei Oradiei.

La evenimentul din acest an au luat parte Pr. Florin Negruțiu, inspector școlar de religie, Pr. Radu Valer Rus, consilier pentru învățământ și activități cu tineretul și Pr. Simion Goga, inspector pentru cateheza parohială.

Părintele Simion Goga a transmis cuvântul de binecuvântare și apreciere al Chiriarhului Oradiei.

Comentarii Facebook


Știri recente