La Putna va fi sfinţită duminică Crucea Unității neamului românesc

La Mănăstirea Putna va fi sfinţită duminica aceasta Crucea Unității neamului românesc, eveniment ce va marca deschiderea manifestărilor dedicate Sfântului Ştefan cel Mare.

Slujba va avea loc la ora 18:00 și va fi oficiată de un sobor de arhierei, după care se va continua cu Privegherea de sărbătorirea Sfântului Ștefan cel Mare.

Crucea este amplasată la intrarea mănăstirii. Este o cruce votivă, o rugăciune înălțată lui Dumnezeu pentru întregul popor român.

Pe față, crucea are înscrisă o rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, caută cu milostivire spre neamul românesc și îl păzește în dreapta credință, în demnitate, unitate și dragoste frățească”.

Pe spatele crucii a fost însemnat: „Întru lauda lui Dumnezeu, a Maicii Domnului și a sfinților români, întru cinstirea strămoșilor care au trăit în credință și bună rânduială și spre ocrotirea românilor de pretutindeni și din toate timpurile”.

Crucea a fost dăruită mănăstirii de orașul Soroca din Basarabia, unde se află vechea cetate Soroca a Moldovei, pe malul Nistrului.

Cetatea Soroca este legată de Mănăstirea Putna prin cei doi mari ctitori ai mănăstirii. Primul pârcălab atestat documentar al Cetății Soroca este Coste, în 1499, numit de Sfântul Voievod Ștefan, întâiul ctitor al mănăstirii.

Foto Credit: Mănăstirea Putna

Comentarii Facebook


Știri recente